Peste 10 milioane de apeluri la 112 au fost înregistrate în 2022, a anunţat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), de Ziua europeană a numărului de urgenţă 112, care a precizat că aproape 58% dintre acestea au fost urgenţe.
De asemenea, apelurile la 112 în limbile ucraineană şi rusă au crescut anul trecut de 20 de ori, de la mai puţin de 50 de cazuri în 2021 la peste 1.000 în 2022.
Cu ajutorul operatorilor STS au fost salvaţi anul trecut un bărbat din Ucraina rătăcit în zona muntoasă din Suceava, dar şi o femeie tot din Ucraina, dată pe mâna traficanţilor de persoane chiar de soţul ei, imediat cum ajunsese în România.
BILANȚUL APELURILOR LA 112
STS a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, apelurile de urgenţă preluate într-o limbă străină au crescut în 2022 cu 16%.
“În 2022, numărul apelurilor de urgenţă preluate într-o limbă străină a crescut cu 16% faţă de anul precedent. S-au înregistrat 24.383 de astfel de apeluri faţă de 20.944 în 2021. Numărul apelurilor la 112 procesate în limba ucraineană şi rusă a crescut la peste 1000 în 2022 faţă de 2021, când au reprezentat mai puţin de 50 de cazuri. Anul trecut, operatorii STS ai Serviciului de urgenţă 112 au gestionat urgenţe în diferite limbi străine, au oferit sprijin de traducere pe timpul interviului şi al intervenţiei pentru îngrijiri medicale de urgenţă, operaţiuni de căutare şi salvare în zonele montane din apropierea graniţei sau în colaborarea cu autorităţile locale şi cele din ţările vecine. Fiecare operator stăpâneşte cel puţin o limbă de circulaţie internaţională, printre care amintim engleză, franceză, spaniolă, ucraineană, maghiară, italiană, germană, turcă, rusă, greacă şi bulgară”, se arată în comunicat.
STS a precizat că aplicaţia mobilă 112 poate fi utilizată, pe lângă limba română, şi în limbile engleză, franceză, germană, maghiară şi ucraineană.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a prezentat şi două exemple de apeluri primite la 112 în 2022.
“În luna octombrie, un refugiat ucrainean a încercat să intre în România şi s-a rătăcit în zona muntoasă din judeţul Suceava în întuneric, ploaie şi vizibilitate redusă. Panicat de animalele sălbatice din pădure, persoana a cerut ajutor la 112 unde a transmis că nu poate da indicii despre locul unde se află. A menţionat că este o zonă abruptă şi a reuşit să dea un punct de reper: un marcaj de pe unul dintre copaci. Operatorul STS a intermediat, în limba ucraineană, întreaga comunicare dintre persoana rătăcită şi echipajele de salvatori. Pentru a facilita operaţiunea contratimp de căutare şi salvare, operatorul STS a transmis apelantului pe telefonul mobil şi un link de localizare – HTML5 Geolocation. Bărbatul a fost localizat şi, în cele din urmă, găsit şi salvat”, a menţionat sursa citată.
STS a precizat că în al doilea caz a fost salvată o femeie din Ucraina.
“Un alt caz este cel al unei tinere de 19 ani care a venit în România împreună cu soţul – refugiaţi din calea războiului. Au trecut frontiera la noi în ţară, au ajuns la Tulcea, dar tânăra a căzut într-o capcană întinsă chiar de soţul ei: acesta a dat-o pe mâna traficanţilor de persoane. Femeia a reuşit să obţină un telefon mobil şi să sune la 112. Operatorul STS a înţeles urgenţa momentului, imediat a alertat autorităţile responsabile şi a intermediat dialogul în limba ucraineană dintre apelantă şi reprezentanţii agenţiilor specializate. În cele din urmă, tânăra a fost găsită şi salvată”, a mai transmis STS.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a mai anunţat că operatorii săi au preluat în 2022, 10.248.377 de apeluri, iar urgenţele au reprezentat 57,82% din numărul total al apelurilor recepţionate.
“Diferenţa de 42,18% au fost non-urgente: solicitări de informaţii privind traficul rutier sau mersul trenurilor, comenzi de taxi şi livrări de mâncare, sesizări privind pensiile sau diverse servicii de stat, precum şi alte solicitări pentru care nu era necesară intervenţia de urgenţă a echipajelor specializate”, a menţionat sursa citată.
Cele mai multe dintre cazurile de urgenţă de competenţa serviciului 112, recepţionate în cele 12 luni ale anului trecut au fost transferate către Ambulanţă – 51,36%. Pe locurile următoare s-au situat: Poliţie – 23,35%, ISU-SMURD – 18,05%, Jandarmerie – 5,12%, alte agenţii – 2,11%.
STS a mai transmis că judeţele cu cel mai ridicat procent de cazuri de urgenţă, raportat la numărul total de apeluri înregistrate la respectivul Centru 112 au fost: Bucureşti-Ilfov – 66,41%, Alba – 66,24%, Cluj – 66,16%.
De asemenea, judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total de apeluri înregistrat la respectivul Centru 112: Gorj – 64,86%, Mureş – 58,03%, Covasna – 55,70%.
Pe 11 februarie este marcată în fiecare an Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112. Acesta este număr unic pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene la care sună cei care au nevoie de ajutorul agenţiilor specializate de intervenţie: Ambulanţă, Pompieri, Poliţie, Jandarmerie. În România, acelaşi număr este apelat şi pentru Salvamont.