Petrolul are un nou antrenor principal - oficial

Petrolul are un nou antrenor principal - oficial

Florin Pârvu a fost prezentat oficial, miercuri, în funcția de antrenor principal al celor de la Petrolul Ploiești.

„FC Petrolul Ploiești continuă pe linia antrenorilor proveniți din rândul foștilor jucători importanți, Florin Pârvu fiind cel care va prelua destinele tehnice ale primei echipe.

În vârstă de 47 ani, Pârvu s-a născut la Ploiești și a debutat, cu Petrolul, pe prima scenă a fotbalului românesc, în sezonul 1995-1996. A avut, apoi, o experiență de doi ani în China, la Henan, revenind la Petrolul, unde a continuat până în 2001, când s-a transferat la Dinamo București. A mai jucat pentru FC Brașov, Universitatea Craiova, Stal Alchevsk (Ucraina), AEL Limassol (Cipru), din nou Petrolul, CS Otopeni, Chimia Brazi și CS Turnu Severin, echipă la care și-a încheiat cariera de jucător și început-o pe cea de antrenor, ca asistent al lui Marian Bondrea! Ca tehnician le-a condus, din postura de „principal”, pe Chimia Brazi și Conpet Ploiești, fiind și antrenor secund la Petrolul, în mandatul din 2014 al lui Răzvan Lucescu, iar mai apoi la Rapid București. Din 2016 a activat în China, la Henan, acolo unde a fost, pe rând, tehnicianul formațiilor U19, U21 și, ultima dată, al echipei a doua a clubului.

ADVERTISING

Florin Pârvu va conduce miercuri primul antrenament al „galben-albaștrilor”, urmând ca luni, de la ora 20.00, să debuteze oficial pe banca echipei noastre, în meciul de pe „Ilie Oană” cu AFC Hermannstadt, din cadrul etapei a 25-a a Superligii.

Mult succes, Florin Pârvu", se arată într-un comunicat oficial al ploieștenilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇