Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza din 2008: Următorul deceniu va fi marcat de dezastre

Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza din 2008: Următorul deceniu va fi marcat de dezastre

Nouriel Roubini, profesorul și economistul american care a prevăzut criza din 2008, susține că urmatorul deceniu va fi marcat de dezastre, din punct de vedere economic, din cauza crizei provocate de pandemia COVID-19.

Într-un interviu acordat Der Spiegel, economistul se arată pesimist și spune că această criză este chiar mai puternică decât Marea Depresiune din 1930.

”Crahul economic este chiar mai mare decât atunci. A durat ani de zile până când să ne dăm seama care a fost adevărata amploare a crizei atunci. În comparație cu situația de astăzi, atunci căderea a fost într-un ritm mai lent. Astăzi economia mondială s-a prăbușit în doar câteva săptămâni, lăsând peste 40 de milioane de oameni fără locuri de muncă doar în Statele Unite. Mulți sunt optimiști și cred că economia își va reveni la fel de repede, însă se inșală”, spune Nouriel Roubini.

ADVERTISING

Întrebat dacă are încredere intr-o eventuală revenire ”în V”, Roubini afirmă că vom asista la o creștere în a doua jumătate a anului, însă nu va fi una reală.

”Chiar și la sfârșitul lui 2021, economia americană va fi încă sub nivelul la care se afla la începutul lui 2020. Pagubele au fost prea mari”, spune Nouriel Roubini, supranumit si ”Dr. Doom”.

Urmează un șoc în lanțurile de aprovizionare

Potrivit profesorului Roubini, la nivel global ne vom confrunta cu un șoc negativ pe partea de aprovizionare.

ADVERTISING

”Globalizarea a permis menținerea la un nivel scăzut a costurilor cu forța de muncă și producția timp de ani de zile datorită celor 2,5 milioane de angajați ”ieftini” din India și China.

(...)Acum asistăm la renaționalizare, la dezintegrarea lanțurilor de aprovizionare, dar și la un conflict comercial între China si SUA”, spune economistul în interviul acordat publicației germane.

Dr. Doom: Să ne așteptăm la inflație

Potrivit economistului, pandemia care a lovit întreaga lume pe fondul tensiunilor comerciale deja existente între cele mai mari economii ale lumii va duce, inevitabil, și la inflație.

ADVERTISING

”Luați ca exemplu tehnologia 5G: Nokia și Ericsson sunt cu 30% mai scumpe și cu 20% mai puțin eficiente decât Huawei. Așadar, dacă o țară decide să excludă Huawei din procesul de dezvoltare a rețelei 5G, din motive de securitate, prețurile vor crește automat, de la serviciile 5G până la prăjitoarele de pâine și cuptoarele cu microunde cu cip-uri 5G. Iar asta va duce, inevitabil, la inflație”, afirmă Roubini.

Fără ajutor pentru Italia, zona euro e sortită eșecului

Mai departe, privind la spațiul european, profesorul Roubini afirmă că apreciază mobilizarea de forțe pentru a combate financiar criza, însa este de părere că fără o înțelegere și susținere față de cele mai afectate țări, spațiul comunitar este sortit eșecului.

”Până la urmă, toate aceste măsuri sunt pentru a evita dezintegrarea zonei euro. Fără o acțiune de solidaritate, Italia, în mod deosebit, s-ar confrunta cu un colaps și ar fi nevoită să părăsească zona comunitară euro. Iar de aici, totul s-ar sfârși”, spune Roubini.

”A fost bine că guvernele au reacționat atât de rapid la pandemie și la consecințele ei. Pe de altă parte, mă tem că următorul deceniu va fi marcat de pieire și dezastre. Probabil că economia globală va fi mai sustenabilă apoi. Dar, pentru moment, perspectivele sunt sumbre”, încheie acesta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇