Mii de oameni au participat la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu. Slujba a avut loc în acest weekend la mănăstirea Petru Vodă din Neamţ.
Părintele Iustin Pârvu a fost stareț al mânăstirii Petru Vodă și a murit acum 7 ani. În amintirea sa, mii de oameni au venit în Poiana Haşca, la poalele Ceahlăului, în Neamţ, la Poiana Largului. Aici Iustin Pârvu a ctitorit lăcaşul de cult dedicat martirilor din temnițele comuniste, conform Adevărul.
Pe pereții acestuia se află în aceste zile un banner cu chipul părintelui și un citat care îi aparține. „Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru“, scrie pe banner.
Printre miile de oameni s-au aflat și forțele de ordine, care încercau să îi facă pe oameni să păstreze distanța pentru a respecta normele impuse de autorități. Însă imaginile apărute în spațiul public arată că normele nu au fost respectate în totalitate.
La slujbă a participat și prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, care, conform Libertatea, nu ar fi respectat nici el regulile distanțării sociale.
„Cum să n-avem emoţii? Doar am venit la slujba de pomenire a unui sfânt“, a declarat o femeie din Vaslui. „Locurile unde trăim noi au fost binecuvântate de Dumnezeu prin prezenţa părintelui“, a completat o altă persoană.
„Este o poartă care cheamă pe cei care mai suntem în urma lui, să-i urmăm pașii. Este greu într-o lume atât de zbuciumată să ținem pașii pe urma lui. Nu trebuie să uităm că deasupra noastră avem un Dumnezeu. El a fost un mare patriot și nu a lăsat niciodată garda jos. Tot așa să facem și noi cei care îi urmăm pașii“, a spus un bucureștean pentru Ziar Piatra Neamț.
Oamenii prezenți au așteptat ca preoții să facă precizări legate de petiția prin care se cere deshumarea părintelui, însă nimeni nu a vorbit despre asta. La începutul lunii februarie, în spațiul public a apărut o petiție prin care se cere deshumarea lui Iustin Pârvu.
Marți, ziua în care se împlinesc cei 7 ani de la moartea părintelui, va mai avea loc o slujbă la mânăstirea Paltin.