Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat. Comisia de Etică a UBB cere și retragerea unei cărți publicate de ministru (Document)

Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat. Comisia de Etică a UBB cere și retragerea unei cărți publicate de ministru (Document)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a anunțat verdictul în cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului de Interne Lucian Bode.

Comisia UBB s-a autosesizat după ce au apărut în spațiul public noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în cazul tezei de doctorat a liderului liberal. În urma analizei lucrării, experții UBB au transmis că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, potrivit unui comunicat al Universității.

„Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, se arată în hotărârea Comisiei de Etică.

ADVERTISING

„Conform Codului etic al Universității Babeș-Bolyai și al practicilor academice internaționale, confirmate de experții cooptați, aceste abateri sunt considerate grave erori de citare, încadrate uneori sub umbrela extinsă a noțiunii de 'plagiat', și care viciază substanțial corectitudinea lucrării de doctorat. Ele sunt repetate consistent pe parcursul lucrării, sugerând intenția de mascare a absenței contribuției originale.

Lipsa delimitării textului citat față de contribuția originală prin corp de text sau prin precizarea 'traducerea autorului' are ca rezultat pagini întregi care constau în simple compilări de citate. Tabelele și figurile reclamate sunt fie plagiate, fie citate incomplet", se arată în concluziile experților.

ADVERTISING

Mai mult, aceștia atrag atenția că au cerut Editurii CA Publishing solicitarea de a retrage cartea 'Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual', publicată pe baza tezei, „iar o eventuală republicare să fie realizată doar după corectarea tuturor abaterilor constatate”.

Editura are 15 zile să se conformeze: „(În caz contrar, n.red.), Comisia va sesiza Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru analiza cărții mai sus menționate. Menționăm că, spre deosebire de comisiile de etică, CNECSDTI nu este limitat la sancționarea membrilor comunității academice și de cercetare având și posibilitatea de a decide sancțiuni referitoare la cartea publicată pe baza tezei”.

ADVERTISING

Iată și reacția lui Bode: Ministrul de Interne, uluit de verdictul de plagiat: „E un precedent extrem de periculos pentru statul de drept”

Analiză cu experți externi

UBB arată că pentru a asigura rigurozitatea și imparțialitatea analizei, a cooptat doi experți externi: prof. Corneliu Bjola, specialist în relații internaționale, care predă la Oxford, și prof. Alin Fumurescu, specialist în științe politice la Universitatea din Houston.

Comisia a cerut puncte de vedere atât de la Bode, cât și de la conducătorul său de doctorat, prof. Adrian Ivan, și de la comisia de susținere a tezei de la Școala Doctorașă de Relații Internaționale și Studii de Securitate a UBB.

Comisia de susținere a tezei a motivat atunci când Bode și-a prezentat lucrarea, mai exact în 2018, „nu a existat un standard al stilului de citare”, așa că „stilul de citare a rămas la latitudinea autorului”.

Unul dintre membrii comisiei a transmis o opinie separată în care spune că cel care a condus doctoratul lui Bode a justificat de ce e acceptabil un procentaj de plagiat de 10%.

„La numirea mea în Comisia de susținere a tezei de doctorat, am primit doar teza de doctorat și o declarație a conducătorului de doctorat prin care se justifică un procentaj de similitudini de aproximativ 10%. După cum se poate vedea și din Referatul meu de apreciere, printre criticile/recomandările mele se regăsesc și chestiuni ce țin de erori de citare sau redactare, precum și de alcătuire a bibliografiei, așa cum sunt și cele invocate de petentă și confirmate de Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai”, a transmis prof. Dan Lazăr.

În ce-l privește pe conducătorul de doctorat, prof Adrian Ivan a solicitat prin avocat să fie oprită analizarea doctoratului lui Bode, considerând că e ilegală constituirea Comisiei de Etică a UBB.

Și Bode a reacționat tot prin avocat, dând în judecată Universitatea Babeș-Bolyai.

-revenim cu detalii-


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇