Ce înseamnă armistițiul anunțat de Putin: Când se va termina războiul?

Un tânăr general ucrainean dă un interviu în care spune că președintele Rusiei are cancer, iar la mai puțin de 24 de ore, liderul de la Kremlin anunță o încetare unilaterală a focului pentru 36 de ore, prima de la începutul războiului. Atât ucrainenii, cât și aliații lor privesc cu neîncredere gestul președintelui rus după seria de atacuri sălbatice asupra populației civile.
Ce înseamnă armistițiul anunțat de Putin: Când se va termina războiul?
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Șeful informațiilor de la Kiev a spus că forțele ucrainene vor obține victoria, iar asta nu depinde de cine e sau va fi lider la Kremlin.
  • Sunt semne importante că atitudinea Moscovei față de conflict se schimbă, autoritățile pregătind populația pentru un tot mai posibil eșec.
  • Până la atacul ucrainean de la Makiivka, oficialii ruși au evitat să dea orice fel de informații despre pierderile suferite de armată.

De ziua lui, cu ocazia împlinirii vârstei de 37 de ani, Kiril Budanov, șeful spionajului ucrainean, a oferit un scurt interviu postului american de televiziune ABC.

Din declarațiile conducătorului serviciilor secrete reiese că Vladimir Putin a fost și „poate” mai este bolnav de cancer, că există o presiune asupra președintelui rus care-l poate înlătura de la putere și că războiul se va termina în acest an cu victoria Ucrainei.

ADVERTISING

Budanov este de formație militar. A absolvit Institutul Forțelor Terestre din Odesa, în anul 2007. După terminarea cursurilor, a fost recrutat de Directoratul General de Informații (DGI) din Ucraina, unde activează până în anul 2020, când devine numărul doi în Serviciului de Informații Externe. Câteva luni mai târziu, preia conducerea DGI.

Cu o față ovală și cu părul lins, lipit de craniu, pieptănat cu cărare pe-o parte și îmbrăcat în haine militare, la fel ca Zelenski, Budanov dă răspunsuri scurte, fără explicații suplimentare, la întrebările jurnalistei americane.

„Știm că are cancer de la persoane care se află în preajma lui”, a spus Budanov. 

Nu a dat alte amănunte, dar a precizat că zilele liderului de la Kremlin sunt numărate, viața lui fiind într-un permanent pericol. Șeful informațiilor ucrainene a mai spus că războiul se va termina cu victoria forțelor ucrainene, iar aceasta nu depinde de cine e sau va fi lider la Kremlin.

Nu există niciun fel de transparență în ce privește raporturile de putere de la vârful Rusiei. 

Rapoartele și declarațiile oficialilor europeni și americani se bazează pe informațiile culese de serviciile secrete, pe analizarea reacțiilor liderilor ruși, dar și pe dezbaterile și postările de pe rețelele sociale.

Trei indicii care arată că atitudinea lui Putin față de război s-a modificat

Sunt semne importante că atitudinea Kremlinului față de conflict se schimbă, pregătind populația pentru un tot mai posibil eșec.

Primul indiciu a apărut în ultima zi a anului trecut, atunci când președintele Rusiei a ținut un discurs către națiune, în spatele lui fiind aliniați mai mulți soldați. S-a înregistrat o premieră, una în care Putin apare într-un context „eroic”, alături de cei care luptă și se sacrifică pentru țară. 

Până acum, liderul de la Kremlin a încercat din răsputeri să minimalizeze invazia, numind-o „operațiune specială”, ținând departe de publicul general realitatea războiului, moartea și criza din armata rusă.

„A fost un an cu decizii dificile, necesare, în care am făcut pași importanți pentru obținerea suveranității depline a Rusiei și consolidarea puternică a societății noastre. A fost un an în care am pus multe lucruri la locul lor, am trasat o linie clară între curaj-eroism și trădare-lașitate, un an care ne-a arătat că nu există o putere mai mare decât iubirea pentru familie și pentru prieteni, loialitatea față de camarazi și devotamentul față de patrie”, a spus Putin, criticându-i pe cei care nu vor să lupte și fug din țară, dar făcând și referiri la relațiile dintre oameni, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la începerea invaziei.

O a doua schimbare importantă în ce privește raportarea autorităților ruse la războiul din Ucraina a fost decizia luată în premieră de Ministerul Apărării de a da publicității numărul de decese dintr-o confruntare de pe front. 

E vorba de anunțul că 89 de militari ruși și-au pierdut viața în urma atacului lansat de Ucraina în dimineața zilei de 1 ianuarie asupra complexului de clădiri din Makiivka, Donețk.

De la începutul invaziei, oficialii ruși au evitat să dea orice fel de informații despre pierderile suferite de armată, pe frontul din țara vecină. 

Anunțul arată că în instituțiile de forță ale Rusiei s-a trecut la o nouă abordare a conflictului, la o asumare a războiului și a pagubelor produse de acesta.

A treia schimbare importantă e semnalul clar dat de Vladimir Putin că e pregătit pentru a începe negocierile pentru încetarea focului dacă Volodimir Zelenski e de acord cu cedarea teritoriilor ocupate de trupele ruse.

Într-o convorbire telefonică dintre Putin și Recep Erdogan, președintele Turciei, care a avut loc joi, 5 ianuarie, pentru prima dată liderul de la Kremlin a spus cu subiect și predicat că e gata să negocieze încetarea focului. 

„Putin a reiterat că Rusia este deschisă pentru un dialog serios, dacă autoritățile de la Kiev îndeplinesc cerințele care au fost înaintate în mod repetat, ținând seama în mod corespunzător de noile realități teritoriale”, se arată într-un comunicat emis de cancelaria prezidențială, citat de agenția TASS.

Expresiile „dialog serios” și „Kiev-ul îndeplinește cerințele” Moscovei sunt semnale puternice că Rusia e dispusă să facă o serie de compromisuri pentru a încheia conflictul.

Mai e un drum lung până la o posibilă încetare a ostilităților, poziția Ucrainei fiind decisivă. Pe de altă parte, Rusia știe foarte bine că nu poate obține nimic dacă nu-și retrage trupele pe pozițiile deținute înainte de 24 februarie.

Ce-a vorbit Erdogan cu Putin?

Comentând convorbirea telefonică avută cu Putin, oficialii turci au declarat că: „Președintele Erdogan cere ca apelurile pentru pace și negocieri să fie susținute printr-o încetare unilaterală a focului și de o viziune pentru o soluție echitabilă”.

Cu alte cuvinte, Rusia e așteptată să facă un pas important și consistent în ce privește negocierile, prin încetarea focului.

ErdoganPresedinteTurcia
Recep Erdogan, președintele Turciei, i-a cerut lui Putin să facă gesturi clare și consistente dacă și-a propus să negocieze cu Ucraina - Foto: Biroul Președintelui Turciei

La câteva ore după comunicatul liderului turc, Vladimir Putin a anunțat „o încetare a focului pe toată linia frontului”, în zilele de 6 și 7 ianuarie, sărbătoarea Crăciunului pe stil vechi, perioadă în care are loc celebrarea în Rusia, dar și în părți din Ucraina sau Republica Moldova.

Zelenski a reacționat la decizia Rusiei, anunțând că „nu va exista niciun armistițiu până când forțele Kremlinului nu se vor retrage de pe teritoriile ocupate”.

E greu de spus dacă Putin încearcă să câștige timp sau a ajuns în punctul în care și-a propus să caute o ieșire dintr-un război pe care nu-l mai poate câștiga.

O victorie a Rusiei, puțin probabilă

Totuși, o încetare unilaterală a focului pe toată lungimea frontului nu poate fi explicată în acest moment decât ca fiind un gest prin care vrea să atragă atenția Ucrainei și forțelor aliate că se află în căutarea unui compromis. 

ZelenskiSpitalSoldati
Mai mulți oficiali și militari din Rusia consideră că Zelenski a câștigat partida. Președintele Ucrainei, în vizită la un spital unde sunt tratați militarii răniți - Foto: President.gov.ua

Ce se va întâmpla după cele 36 de ore, iar dacă decizia va fi respectată și de partea ucraineană vom afla în zilele următoare.

„Predicția mea privind posibilitatea unui succes major al ofensivei Forțelor Armate Ruse este negativă. Cu astfel de trupe, de echipamente, în special facilități de comunicații, și moralul scăzut al majorității soldaților, care nu înțeleg pentru ce luptă și ce condiții trebuie îndeplinite pentru a fi înregistrată o victorie, personal nu cred că se mai poate vorbi de posibilitatea vreunui atac”, a scris pe contul său de Telegram Igor Strelkov, popularul blogger militar rus, fost ofițer de informații, care a jucat un rol major pentru forțele Moscovei, în Donbas, 2014.

Kiril Budanov, tânărul general ucrainean, în interviul acordat postului american de televiziune, a dat dovadă de claritate într-un singur punct al discuției, atunci când a spus că războiul se va încheia în acest an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇