Ziua 314: Mii de civili au murit în Ucraina. Putin comandă filme despre război și pregătește o nouă mobilizare

Ziua 314: Mii de civili au murit în Ucraina. Putin comandă filme despre război și pregătește o nouă mobilizare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 314 de război a debutat cu noi atacuri ale rușilor care au vizat opt regiuni din estul, sudul și nordul Ucrainei. Trei persoane au fost ucise în urma loviturilor rusești.

De cealaltă parte, apărarea antiaeriană din peninsula Crimeea ocupată de ruşi a anunțat că a doborât două drone ucrainene deasupra portului Sevastopol.

În Harkov, poliţia ucraineană afirmă că a descoperit 25 de lagăre de tortură după eliberarea de sub ocupaţia rusă a zonei din jurul oraşului. Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele.

Iar comandantul-şef al forţelor armate ucrainene a declarat că 40% din teritoriile ocupate după 24 februarie - când Rusia a lansat invazia în Ucraina - au fost eliberate în cursul anului trecut.

Cel puțin 538 de recruți ruși mobilizați au murit în 3 luni, anunță BBC Rusia, care monitorizează numărul recruților decedați de când Vladimir Putin i-a chemat sub arme.

ADVERTISING

Mișcări pe front:

  • Reporter german rănit - Un reporter german a fost rănit în timp ce transmitea de pe front agresiunea Rusiei în Ucraina.
  • Atacuri în 8 regiuni - Trei persoane au fost ucise în Ucraina în urma loviturilor rusești efectuate în ultimele 24 de ore. Potrivit oficialilor ucraineni, atacurile rusești au vizat opt regiuni din estul, sudul și nordul țării. O persoană a fost ucisă în orașul Bahmut, din estul țării, și două au fost ucise în regiunea Herson, din sud.
  • Atac în Sevastopol - Apărarea antiaeriană din peninsula Crimeea ocupată de ruşi a anunțat că a interceptat drone ucrainene după mai multe zile de atacuri ruseşti cu drone kamikaze asupra oraşelor ucrainene. Două drone ucrainene au fost doborâte deasupra portului Sevastopol.
  • Patinoar distrus - Un patinoar din orașul Druzhkivka, regiunea Donețk, a fost distrus în urma unui atac cu rachete rusești. Fedor Ilyenko, directorul general al clubului de hochei pe gheață din Donbas, a declarat că patinoarul era „mai mult decât o simplă clădire" și că găzduise turnee internaționale și competiții pentru copii.
  • Lagăre de tortură la Harkov - Poliţia ucraineană afirmă că a descoperit 25 de lagăre de tortură după eliberarea de sub ocupaţia rusă a zonei din jurul oraşului Harkov, situat în estul Ucrainei. Trupele ruse au reţinut şi torturat civili în condiţii inumane în aceste lagăre, a afirmat şeful poliţiei regionale Volodimir Timoşko. Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele. Detalii AICI
  • Teritorii eliberate - 40% din teritoriile ocupate după 24 februarie - când Rusia a lansat invazia în Ucraina - au fost eliberate în cursul anului trecut, a declarat comandantul-şef al forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi.
  • Peste 500 de recruți morți - Cel puțin 538 de recruți ruși mobilizați au murit în 3 luni, anunță BBC Rusia, care monitorizează numărul recruților decedați de când Vladimir Putin i-a chemat sub arme.
  • Vremea neașteptat de caldă din luna ianuarie îi ajută pe ucraineni deoarece reduce cererea de energie electrică din Ucraina. Sistemul a fost afectat de loviturile aeriene repetate ale rușilor. „Datorită vremii calde, consumul în Ucraina este redus. Centralele electrice produc suficientă electricitate pentru a acoperi nevoia", a anunțat Ukrenergo pe pagina de Facebook. Cu toate acestea, compania va menține unele restricții și i-a îndemnat din nou pe ucraineni să „consume electricitatea cu înțelepciune".
ADVERTISING

Alte informații relevante:

  • Mii și mii de civili uciși - ONU anunță că de la declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie 2022 şi până în data de 2 ianuari 2023, 6.919 civili au fost ucişi şi 11.075 răniţi în Ucraina. Aceste cifre sunt de fapt mult mai mari, atrage atenţia ONU, mai ales în regiunile unde se duc lupte intense şi unde activitatea de monitorizare a observatorilor organizaţiei este mai dificilă. În ultima lună din 2022, ONU a înregistrat 188 de decese şi 613 răniţi în Ucraina, ceea ce reprezintă o creştere cu 15,4% în comparaţie cu numărul lunar precedent de victime.
  • Putin pregătește o nouă mobilizare - În Rusia a început, se pare, „campania" de pregătire a societăţii pentru un nou val de mobilizare, după ce o aşa-numită asociaţie a „Văduvelor soldaţilor” i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să ordone mobilizarea generală în ţară şi să instituie interdicţia ca bărbaţii de vârstă militară să părăsească Rusia: „Îi solicităm preşedintelui nostru Vladimir Vladimirovici Putin să permită armatei să efectueze o mobilizare pe scară largă, care să corespundă situaţiei ce s-a creat la frontierele noastre”.
  • SUA au comunicat cu Rusia prin intermediari - Administraţia Joseph Biden a transmis mesaje Rusiei prin intermediul noului ministru israelian de Externe, Eli Cohen, afirmă un diplomat israelian de rang înalt, citat de cotidianul The Times of Israel.
  • Putin a comandat filme despre război - Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat marţi guvernului său să organizeze până în februarie difuzarea în cinematografe a unor 'filme documentare' despre ofensiva forţelor Moscovei în Ucraina, pentru a ascunde eșecurile.
  • Ajutor din Marea Britanie - Premierul britanic Rishi Sunak l-a sunat marţi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi i-a transmis că poate conta pe sprijinul Marii Britanii pe termen lung, „aşa cum am demonstrat prin livrarea recentă a peste 1.000 de rachete antiaeriene”.
  • Summit la Kiev - Planificatul summit UE-Ucraina anunţat de blocul european nu va avea loc la Bruxelles, contrar informaţiilor iniţiale, ci la Kiev, a anunţat luni seară Biroul prezidenţial din capitala Ucrainei. Detalii AICI
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇