Lumea se schimbă și devine tot mai greu să ținem pasul cu ritmul în care se întâmplă asta. Cumva pentru generațiile mai noi, crescute într-o schimbare permanentă, adaptarea vine natural. Pentru cei trecuți de 40-50 de ani este tot mai dificil să înțeleagă lipsa de stabilitate și de predictibilitate, lucruri care păreau de nezdruncinat când intrau în lumea adulților și-și începeau viața profesională sau căutau pasiunile pe care să le aprofundeze prin studiu.
Joburile care apar de la un an la altul depășesc și romanele SF. Când cineva ar fi spus că poate lucra și câștiga într-un spațiu virtual, ar fi fost catalogat drept nebun sau, în cel mai bun caz, visător. Azi i se spune vizionar. Iar viziunea asta prinde contur.
Cumva avem nevoie de oameni care să vadă dincolo de ceea ce percep toți ceilalți. Să fie destul de „nebuni” cât să-și imagineze ceea ce e inimaginabil și să-i facă și pe alții să creadă în ideile lor. Ideile prind viață atunci când se adună suficient de mulți oameni care să le susțină. Câteodată e nevoie de un grup mic, alteori e nevoie de sute, mii sau chiar milioane.
Oamenii care visează la o lume mai bună, care caută soluții dincolo de propria persoană trebuie încurajați.
Dar o lume mai bună poate avea o definiție atât de diferită de la un om la altul încât e greu de dat un cec în alb visătorilor. Și atunci care să fie soluția ca să nu frânăm visarea? Este o întrebare cumva deschisă și fără un răspuns. Cel puțin nu pe care să-l găsesc eu, azi. Poate ieri îl aveam.
Între timp am văzut ”Povestea Slujitoarei” , o distopie sumbră și răscolitoare care arată ce se întâmplă când puterea ajunge în mâinile greșite. Cum arată „vizionarii” de care nu avem nevoie și cât de periculoși sunt atunci când se adună.
Ce este de făcut? Cum încurajăm visarea, inovația, explorarea unor alternative fără a ne distruge umanitatea și idealurile bune? Care sunt valorile pe care ne bazăm în 2022 și care sunt valorile pe care vrem să ne bazăm în continuare?
Cât de mult îi ajutăm pe oamenii care chiar vor să ajute și cât îi credităm pe cei care vând iluzii? Lucruri prea bune ca să fie adevărate, dar pe care totuși le luăm ”pe nemestecate”…
Câte alegeri ratate mai vrem să avem până când ne întoarcem la baza care oferă răspunsurile la toate întrebările de mai sus, EDUCAȚIA?
Una care să nu limiteze, ci să deschidă cât mai multe uși. Pentru că istoria oferă lecții valoroase din care să învățăm. Ce să repetăm, ce nu. Experiența ne modelează. Uneori experiența poate fi a altora. Iar istoria ne oferă suficiente experiențe din care să învățăm ce poate să ne facă bine.
Avem nevoie de visătorii pe care unii să-i numească ”nebuni” și care să nu se sperie de eticheta asta. Să continue să caute acolo unde alții spun că nu este nimic. Să arate că Pământul e rotund, că există America și poate chiar să se lase fascinați de merele care cad din copaci.
Avem nevoie de ei. Dar trebuie să învățăm să separăm nebunii de care avem nevoie de nebuni. Poate chiar să renunțăm să le mai spunem așa. Avem nevoie de oameni buni. Avem nevoie de visători!
Împreună schimbăm lumea în care trăim!