Republicanii au obținut controlul asupra Camerei Reprezentanților. Joe Biden i-a felicitat

Republicanii au obținut controlul asupra Camerei Reprezentanților. Joe Biden i-a felicitat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Republicanii au câştigat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, reuşind să atingă pragul de 218 locuri necesare pentru a avea majoritatea în camera inferioară a Congresului american.

Camera Reprezentanţilor are în total 435 de locuri şi toate au fost disputate în alegerile de la mijlocul mandatului prezidenţial care s-au desfăşurat la 8 noiembrie, scrie CNN.

Mandatul aleşilor din Camera Reprezentanţilor este de doi ani, iar democraţii obţinuseră controlul în 2020, odată cu alegerea preşedintelui Joe Biden la Casa Albă.

ADVERTISING

Victoria republicanilor la alegerile de acum nu va fi însă pe măsura speranţelor pe care le aveau. „Valul roşu” pe care îl preconizau nu s-a materializat, dar reuşesc totuşi să aibă cu câteva mandate mai mult decât democraţii, ceea ce va pune piedici agendei interne a preşedintelui democrat Joe Biden.

De asemenea, ar putea fi declanşate anchete asupra activităţii administraţiei, teoretic fiind posibilă inclusiv o procedură de impeachment împotriva şefului Casei Albe, aşa cum îşi doreau mulţi membri ai Partidului Republican înainte de alegeri.

ADVERTISING

Victoria republicanilor în Camera Reprezentanţilor va pune capăt, în ianuarie, celui de-al doilea mandat de speaker al democratei Nancy Pelosi, al treilea om în stat.

Majoritatea destul de limitată a republicanilor, mult sub aşteptările iniţiale, va face dificil pentru următorul lider al Camerei să gestioneze eventuale „rebeliuni” în sânul propriului grup parlamentar şi să păstreze disciplina de vot, notează CNN.

Biden îi felicită pe republicani

Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a felicitat pe liderii Partidului Republican pentru obţinerea majorităţii în Camera Reprezentanţilor şi a anunţat disponibilitatea de a colabora pentru a îmbunătăţi situaţia cetăţenilor americani.

ADVERTISING

Biden i-a transmis felicitări liderului grupului parlamentar republican din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy.

"În acest scrutin, alegătorii şi-au exprimat clar preocupările: nevoia de reducere a costurilor, protejarea dreptului de a face alegeri, menţinerea democraţiei noastre. Aşa cum am spus şi săptămâna trecută, viitorul este prea promiţător pentru a rămâne blocaţi în lupte politice.

Poporul american aşteaptă rezolvarea problemelor. Vrea să ne concentrăm pe problemele care contează pentru ei, să le facem vieţile mai bune. Eu voi colabora cu toată lumea, republicani sau democraţi, cu toţi cei care vor să lucreze cu mine pentru a le furniza rezultate oamenilor", a subliniat preşedintele SUA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇