Noul model de verificare folosit de Twitter duce la înmulţirea conturilor false

Noul model de verificare folosit de Twitter duce la înmulţirea conturilor false

Numeroşi utilizatori ai Twitter au creat conturi false ale unor celebrităţi, după ce reţeaua socială preluată recent de miliardarul Elon Musk a introdus un nou sistem de verificare.

Anterior, vedetele, politicienii sau jurnaliştii primeau binecunoscuta „bifă albastră”, simbolul unui cont verificat, numai după ce prezentau dovezi pentru identificare. Conform noului model, oricine plăteşte un abonament lunar de opt dolari este considerat verificat,scrie dpa.

Musk a argumentat că autentificarea prin servicii cu plată şi prin platformele de aplicaţii ale Apple şi Google este suficientă, fără a mai fi nevoie de verificarea identităţii de către Twitter.

ADVERTISING

El a ameninţat totodată că se vor lua măsuri împotriva conturilor false sau de parodie - orice utilizator care deţine un profil pe numele altei persoane şi nu îl marchează ca parodie va fi exclus fără preaviz.

Cu tot riscul de interdicţie a accesului, numărul de conturi false a crescut după implementarea noului sistem.

De exemplu, un utilizator care se dădea drept baschetbalistul LeBron James a publicat miercuri un anunţ conform căruia vedeta intenţionează să plece de la echipa Los Angeles Lakers. Ştirea falsă a provocat agitaţie înainte de blocarea contului @KINGJamez, diferit printr-o singură literă de cel oficial al starului NBA (asociaţia profesionistă americană de baschet), @KingJames.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Au fost create conturi false şi pe numele altor vedete sau companii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇