FCSB se află în căutarea unui antrenor principal, iar Adrian Mititelu vine cu o dezvăluire spectaculoasă.
Conform finanțatorului celor de la FC U Craiova, Laurențiu Reghecampf și-ar dori să se întoarcă la FCSB.
"Eu nu înțeleg de ce nu-l pune FCSB-ul antrenor, ce mai așteaptă? El acolo își dorește. El își dorește la FCSB, ăsta-i adevărul. Cunosc și eu anumite lucruri, îl știu bine de tot pe Reghe, îl simt", a spus Mititelu pentru Fanatik.
"Cred că asta așteaptă. Nu mi-a spus mie așa ceva, dar așa îl simt eu. Dar nu știu de ce nu vrea Gigi, asta e problema lor. Eu nu știu de nu îl ia pe Reghecamp, pe cuvânt, poate sunt lucruri pe care nu le cunosc, dar mie îmi era teamă să nu se ducă Reghecampf acolo până la meciul cu noi, de duminică… Eu am fost cel mai bucuros când a plecat Reghe de la CSU, pe bune. Dacă rămânea la CSU, erau mult mai puternici și acum chiar că se băteau la campionat", a mai spus acesta.
Laurențiu Reghecampf (47 de ani) o antrenează în prezent pe Neftchi Baku.
El a mai fost pe banca lui FCSB în două rânduri, 2012-2014 și 2015-2017.