S-a încheiat cu succes prima ediție Rock United by Scarlet Aura

S-a încheiat cu succes prima ediție Rock United by Scarlet Aura
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prima ediție Rock United by Scarlet Aura s-a desfășurat marți 25 octombrie și a adunat la Beraria H un număr considerabil de fani ai genului. În public s-au aflat inclusiv spectatori din Bulgaria, susținători devotați ai trupei Scarlet Aura.

Cu puțin înainte de ora 8 Beraria H aproape se umpluse, iar publicul era deja nerăbdător să se dezlănțuie. Green Ties au dat startul cu un recital energic, în care imnurile cu tematică moto s-au îmbinat cu piese inspirate din dragostea şi respectul față de natură dar și față de semeni. Pe tot parcursul recitalului s-a simțit iubirea pentru muzică și bucuria de a performa, iar melodiile cu mesaje puternice și cu ritm pertinent au ținut publicul în priză.

ADVERTISING

După o scurtă pauză în cate așteptarea a atins punctul culminant, Mihai (chitară), René (bass) şi Spas (tobe) din trupa Scarlet Aura au pus stăpânire pe scenă și au creat imediat atmosfera și tensiunea premergătoare unui mare show. După câteva momente solista a țâșnit în mijlocul reflectoarelor: o apariție electrizantă și strălucitoare, personificarea luminii, focului și pasiunii.

Recitalul a debutat în forță cu “Hail To You”. A urmat noul single "Frostbite" și unul din momentele favorite ale publicului în care trupul Aurei Dănciulescu ia forma unui Phoenix, cu aripi uriașe de un roșu intens. 

ADVERTISING

Vâltoarea muzicii i-a cuprins pe toți cei prezenți, piesele "Glimpse In The Mirror" și "In The Line Of Fire" s-au succedat alert, iar playlistul a fost un mix echilibrat între titluri de pe cel mai recent album si titluri deja cunoscute din discografia trupei. 

Publicul era deja complet conectat la show când energia s-a amplificat prin intrarea în scenă a celebrului vocalist al trupei Primal Fear, Ralf Scheepers. Cu o prezență impozantă și o voce pe măsură, solistul s-a armonizat perfect cu Scarlet Aura și, în formulă de duet, s-au auzit: "Metal Is Forever", "If I Close My Eyes" și "Breaking The Law", urmate de cel mai nou single Scarlet Aura înregistrat în colaborare cu Ralf Scheepers şi numit "Fire All Weapons". 

ADVERTISING

O clipă de solemnitate a precedat intrarea în scenă a Reginei Metalului. Doro Pesch a electrizat publicul și împreună cu Aura Dănciulescu au strălucit – regină şi prinţesă umăr lângă umăr. Două voci puternice care au arătat încă o dată că muzica nu are granițe și nici limitări. Publicul a savurat din plin cele două piese în duet: "Raise Your Fist" și "Fight For Rock." 

Finalul l-a readus în scenă şi pe Ralf Scheepers, iar prima ediție Rock United by Scarlet Aura s-a încheiat în acordurile celebrului imn metal "All We Are", pe care l-au cântat și toți cei din în sală. Astfel, prima ediţie Rock United by Scarlet Aura a intrat în istorie, cu amintiri de neuitat pentru toţi cei prezenţi şi cu promisiunea unei a doua ediţii cel puţin la fel de spectaculoase.