Schimbare majoră în Cupa Davis: Competiția va face parte din calendarul ATP

Schimbare majoră în Cupa Davis: Competiția va face parte din calendarul ATP

Tradiţionala competiţie masculină de tenis pe echipe Cupa Davis va fi inclusă în premieră în calendarul ATP, începând din sezonul 2023, în urma unui „acord strategic fără precedent” încheiat între Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP), Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) şi societatea Kosmos Tennis, informează agenţia EFE.

Potrivit acestui acord, faza eliminatorie şi faza finală din Cupa Davis vor figura în calendarul ATP, în săptămânile a 5-a, a 37-a şi a 47-a ale sezonului 2023, au precizat cele trei părţi într-un comunicat difuzat luni.

ADVERTISING

"Acordul reuneşte oficial ATP şi ITF cu Cupa Davis pentru prima oară în istorie, într-un efort comun de a maximiza succesul competiţiei istorice pe echipe, Cupa Mondială a tenisului", se arată în comunicatul respectiv.

Semnatarii acordului estimează că "această integrare îi va ajuta pe jucători să-şi planifice calendarul anual atunci când vor fi aleşi să joace pentru echipele lor naţionale în Cupa Davis".

În virtutea acestui acord, ATP va avea două locuri din şase în noul Comitet al Cupei Davis, alături de ITF şi Kosmos, investitori pe termen lung şi promotorii competiţiei.

ADVERTISING

Faza finală a Cupei Davis se va desfăşura după actualul format şi va oferi premii de 15 milioane de dolari în 2023.

Anul acesta, faza finală a competiţiei se va desfăşura între 22 şi 27 noiembrie la Malaga (Spania), cu participarea a opt echipe: SUA, Italia, Canada, Germania, Australia, Olanda, Croaţia şi Spania.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!