Franţa lucrează la o rută terestră care ar permite Ucrainei să îşi exporte produsele agricole prin România sau Polonia, în locul exporturilor prin Marea Neagră care au devenit imposibile după retragerea Rusiei din acordul internaţional negociat sub egida ONU, a anunţat luni ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau.
„Căutăm să vedem dacă, neputând trece prin Marea Neagră, putem trece în schimb prin intermediul rutelor terestre. Ne uităm în special la rutele terestre prin România şi Polonia”, a declarat Marc Fesneau pentru postul de radio RMC Radio.
"Vom continua să lucrăm pentru un sistem care nu ne pune la mâna sau la bunăvoinţa, sau în acest caz la reaua-voinţă, a lui Vladimir Putin", a mai spus Marc Fesneau referindu-se la preşedintele Rusiei.
Moscova şi-a anunţat sâmbătă decizia de a-şi suspenda participarea la acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră ca răspuns la atacul cu drone asupra flotei ruseşti din Crimeea. Kievul nu recunoaște atacul și acuză Moscova că fabrică un pretext pentru a-şi justifica retragerea din acord.
Acordul de la Istanbul prevede în special inspectarea navelor comerciale care trec prin Strâmtoarea Bosfor în cele două sensuri, fără şi cu încărcătură, de către cinci echipe compuse din doi inspectori ruşi, doi ucraineni, doi turci şi doi delegaţi ai ONU.
Acordul, intrat în vigoare la 1 august, a permis exportarea din porturile ucrainene a peste 9 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole, potrivit JCC, care a numărat în această săptămână, în largul Istanbulului, peste 170 de nave care aşteptau să fie inspectate.
Decizia Rusiei de a se retrage din acordul privind coridorul Mării Negre a condus la creşterea cotaţiilor la grâu şi porumb din cauză că a înmulţit îngrijorările cu privire la aprovizionarea mondială cu alimente.