Helmut Stürmer expune la ARCUB

Helmut Stürmer expune la ARCUB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Între 7 şi 29 noiembrie 2022, expoziția „Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen” de la ARCUB – Hanul Gabroveni reconstruiește parcursul profesional al artistului Helmut Stürmer, scenograf de teatru, operă şi film, creator de costume şi light designer. Evenimentul face parte din programul ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Teatru şi este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în calitate de coorganizator al FNT #32.

Expoziţia cuprinde o serie de peste 50 de creații semnate de Helmut Stürmer, de la machete de spectacole, obiecte şi decoruri scenografice, la piese rare de colecție, fotografii, albume şi schiţe originale, precum şi o serie de lucrări ce fac parte din colecţia personală a artistului.

ADVERTISING

„Expoziţia urmează, mai ales, drumul creației unui decor de operă sau teatru de la prima idee, prima schiţă, la machetă şi până la decorul finit pe scenă. În paralel, este arătat şi drumul creației unui costum, de la desen la realizarea concretă şi până la imaginea finală a personajului pe scenă.” Helmut Stürmer

În cadrul expoziţiei „Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen”, publicul poate descoperi o latură a creaţiei lui Helmut Stürmer mai puţin cunoscută, lucrări de pictură şi grafică create în timpul pandemiei, dar şi lucrări independente de scenografie.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7-29 noiembrie 2022, de marţi până duminică, între orele 12.00-20.00, la ARCUB – Hanul Gabroveni – sala Cafenea, sala Arcelor şi sala Librărie. În zilele de luni, expoziția este închisă, excepție făcând ziua de luni, 7 noiembrie.

ADVERTISING

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr.84-90). 

Preț: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Scurtă biografie Helmut Stürmer

Distins în 2021 cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D - „Arta Spectacolului” şi deținător al Premiului UNITER pentru întreaga activitate, Helmut Stürmer este unul dintre cei mai importanți scenografi români de teatru şi film, personalitate marcantă a scenografiei internaționale. În decursul a peste 40 de ani, a creat scenografii şi costume pentru mult peste 200 de spectacole de teatru şi operă. 

ADVERTISING

Fiul compozitorului şi dirijorului Franz Stürmer şi al Anei Maria Knauer, actriţă a Teatrului German din Timişoara, Helmut Stürmer s-a născut în anul 1942, la Timişoara. Absolvent al Institutului de Arte din Bucureşti în 1967, îşi începe activitatea ca scenograf la Sibiu şi debutează, în 1968, pe scena bucureşteană ca scenograf al spectacolului „Îngrijitorul” de Harold Pinter, în regia lui Ivan Helmer, la Teatrul Mic. În 1974, primeşte „Premiul Uniunii Artiştilor Plastici” pentru scenografia spectacolului „Hamlet”, montat de Dinu Cernescu la Teatru Nottara, iar în 1975 colaborează cu Liviu Ciulei la spectacolul de referinţă „Azilul de noapte” de la Teatrul Bulandra. Pe lângă nenumărate spectacole pentru teatrele din Arad, Cluj, Brașov, București, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Timișoara, face scenografia și pentru cinci filme artistice, în regia lui Dan Pița & Mircea Veroiu, Radu Gabrea și Alexandru Tatos.

În 1971 și 1975, la invitația Teatrului Municipal din Köln, este scenograful unor spectacole regizate de David Esrig și Roberto Ciulli. A urmat, la Teatrul Municipal din München (1976) și la Old Tote Theater din Sydney (1977), spectacolul "Azilul de noapte", în regia lui Liviu Ciulei. În 1977, Helmut Stürmer se stabilește în Republica Federală Germană, iar în următorii 30 de ani a lucrat, printre altele, la Théatre de la Ville din Paris, Deutsches Schauspielhaus din Hamburg, Theatre de l'Union din Limoges, Opera din Karlsruhe, Teatrele Naționale din Craiova și Cluj, Opera din Bonn, Royal Shakespeare Company, colaborând adesea cu Silviu Purcărete.

Partener principal: UNITER

Partener: FNT (Festivalul Național de Teatru)

Parteneri media: Agerpres, Radio București FM, spotmedia.ro, STB 

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram 

Detalii pe www.arcub.ro

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.