Stagiunea 2022-2023 la Opera Comică pentru Copii: peste 500 de spectacole, dintre care 10 premiere, cu bilete și abonamente deja puse în vânzare

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
OCC_Noaptea-Vrajitoarelor-2022

Opera Comică pentru Copii a pus în vânzare biletele și abonamentele pentru întreaga stagiune 2022-2023. Aceasta cuprinde peste 500 de spectacole de operă, balet, musical, teatru, operetă, povești simfonice și spectacole interactive, adresate deopotrivă copiilor și părinților.  Până in iunie 2023 publicul va putea viziona pe cele trei scene ale Operei Comice pentru Copii peste 40 de titluri diferite, dintre care 10 producții în premieră. 

În luna septembrie, la Sala Mare a OCC, cei mici s-au întâlnit, în premieră, cu personajele baletului „Frumoasa din Pădurea Adormită”, în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș, dar și cu „Aventurile lui Peer Gynt”, premieră care în regia maestrului Cristian Mihăilescu a devenit spectacol de operă, în Salonul Mozart.

ADVERTISING

În perioada februarie-iunie, alte 3 premiere îi așteaptă pe copii în Sala Mare: spectacolul de operă „Elixirul Dragostei”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, musicalul „Erus și Valea Recunoștinței”, regizat de Ana Crăciun Lambru, dar și spectacolul „School of Musical”.

Salonul Mozart găzduiește alte 2 producții noi: spectacolele de magie „Noaptea Magiei” (premiera în octombrie)  și „Universul Magiei” (începând din ianuarie), concepute de Bogdan Muntean.

La Sala UnderGrant copiii o întâlnesc, în premieră, pe  „Heidi, fetița munților”, în regia Claudiei Ciobanu (începând din luna martie). De asemenea, cei mai mici spectatori (0-3 ani) continuă aventurile alături de personajul lor preferat, Bubu, în producția „Bubu la Zoo”, care poartă semnătura regizorală a Andreei Soare și Irinei Furdui (începând din luna ianuarie).

ADVERTISING

Pe parcursul întregii stagiuni, publicul tânăr va putea revedea și producțiile deja cunoscute și îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii: operele „Motanul Încălțat” și „Cenușăreasa”, spectacolele de balet „Alice în Țara Minunilor”, „Spărgătorul de Nuci”, „Pinocchio” și „Don Quijote”, musicalurile „School of Rock”, „Sunetul Muzicii”, „Micuța Dorothy” și „Peter Pan”, toate la Sala Mare. 

Salonul Mozart a readus în fața micilor spectatori apreciatul spectacol de operă „Directorul de Teatru” chiar la începutul stagiunii și în continuare găzduiește poveștile simfonice „Petrică și Lupul” și „Viața lui Mozart”, spectacolul interactiv „Cu Nino în Europa”,  precum și spectacolele de balet „Parada Jucăriilor” și „Salonul de Balet”.

ADVERTISING

La Sala UnderGrant copiii pot revedea spectacolul de teatru „Onix și Barton”, precum și baletele „Poveste vieneză” și „Mirandolina”. Nelipsit din program este și titlul „Bubu și Anotimpurile”, care a ajuns la 100 de reprezentații de la premiera din primăvară.

Între Crăciun și Revelion, Opera Comică pentru Copii invită publicul la trei reprezentații de gală ale operetei „O Noapte la Veneția”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, programate pe 27, 28 și 29 decembrie, de la ora 18:30, în Sala Mare.

Weekend record cu 28 de spectacole  la  OCC! 

Săptămâna aceasta, weekend-ul începe de vineri seara la Opera Comică pentru Copii, cu „Noaptea Vrăjitoarelor”, mult așteptatul eveniment care anul acesta este prezentat publicului sub formă de spectacol cu 8 reprezentații în Sala Mare, în perioada 21-23 octombrie. Salonul Mozart găzduiește 4 reprezentații ale spectacolului „Magic Way”, iar în Sala UnderGrant ne întâlnim de 16 ori cu „Bubu și Anotimpurile”.

Biletele și Abonamentele pentru Stagiunea 2022-2023 disponibile online

Biletele și Abonamentele pentru stagiunea 2022-2023 sunt deja puse în vânzare în rețeaua bilete.ro. Abonamentele Clasic OCC au prețuri cuprinse între 200 și 550 lei, în funcție de locurile alese, și asigură participarea abonatului la 10 reprezentații de weekend, în Sala Mare, cu excepția premierelor și avanpremierelor. De asemenea, abonații primesc un produs promoțional la fiecare spectacol ales. Informații suplimentare despre abonamente sunt disponibile pe site-ul instituției, precum și telefonic, la 0751 186 028, sau în scris, la occ.abonamente@gmail.com. În această toamnă, Opera Comică pentru Copii revine cu cele mai frumoase spectacole pentru cei mici. 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.