Afacerea prin care Florin Lovin a dat lovitura după retragere: "Câștig dublu decât în fotbal"

Afacerea prin care Florin Lovin a dat lovitura după retragere: "Câștig dublu decât în fotbal"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul fotbalist al Stelei, Florin Lovin, nu are griji financiare după retragere.

El spune că a ajuns să câștige dublu decât în fotbal după ce și-a deschis o afacere prin care vinde ghete de fotbal online.

"Am început să am un spirit antreprenorial de când jucam la Steaua, pe la 22-23 de ani. Nu prea era cu comerțul online atunci. Toți își luau ghete de pe un site de specialitate din Anglia. Așa mi-a venit ideea să fac o afacere din asta. Nu era o chestie financiară, ci mai mult satisfacția de a face niște bani și din altceva. A pornit ca o joacă și a început să se dezvolte.

ADVERTISING

Am încercat să dezvolt ceva, să nu depind de fotbal când mă las. Am avut x exemple în jurul meu, jucători care au avut mulți bani și care au clacat după retragere", a spus Lovin pentru AFAN.

De asemenea, Lovin a dezvăluit că din banii câștigați în fotbal și-a cumpărat mai multe apartamente, care îi generează venituri pasive.

"Mi-am deschis niște apartamente în regim hotelier. Ele sunt plasa mea de siguranță. Orice s-ar întâmpla îmi asigură traiul de zi cu zi. Astea rămân stabile, mereu vom avea o viață liniștită cu ele.

ADVERTISING

Eu n-am avut niciodată foarte mulți bani. Spre deosebire de foștii mei colegi, eu am fost în coadă ca bani câștigați din fotbal. Am ajuns acum să fac mai mulți bani decât făceam din fotbal. Câștig dublu, spre exemplu, față de ultimul meu salariu la Astra, când am ieșit campion", a mai spus Lovin.

El spune că toți fotbaliștii ar trebui să se gândească la ziua de mâine încă din tinerețe.

"Să zicem că ești fotbalist pe la 20 de ani și câștigi aproximativ 10.000 de euro pe lună. 80% din bani i-aș investi într-un apartament, cu o rată lunară de 7-8.000 de euro. Rămâi cu 2-3.000 de euro să trăiești, nu ai voie să consumi mai mult. Cu rata aia, într-un an și puțin ai plătit creditul. La finalul unui contract de genul, de câțiva ani, ai 3-4 apartamente care îți rămân.

ADVERTISING

Înveți să nu faci excese, te disciplinează felul ăsta de investiții. Nu trebuie să ieși mereu la restaurant, poți manca și acasă. De ce să-mi iau parfum de 1.000 de euro când pot lua cu 100. Da, stilul ăsta de viață poate merge pentru jucători, nu știu, din Premier League, care câștigă milioane", a adăugat Lovin.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!