Ateliere în timpul anului școlar, octombrie 2022-iunie 2023, la Muzeul Țăranului Român

afis-TOAMNA-2022-RGB

Atelierul de creativitate de la Muzeul Țăranului a debutat ca program de educație muzeală în anul 2001, dar acțiuni punctuale au existat chiar în anii ’90, la inițiativa Irinei Nicolau. De atunci, imaginăm cu și pentru copii lecții de etnologie, ateliere de pictură, desen, bricolaj, țesut, cusut, teatru de umbre, dar și animație, radio, imaginat povești. Este felul nostru de a transpune Muzeul Național al Țăranului Român în culori, sunete și întâmplări.

Copiii, uneori și adulții, dobândesc cunoștințe despre sat, țăran, obiceiuri – de ieri și de azi. Câteodată proiectează și „mâinele”. Deprind abilități practice – acul, pila, menghina, aracetul, spata sau sticla nu mai sunt niște nume care te poartă cu gândul la fiare și balauri, ci devin simple unelte de a crea lumi cu sunete, materialități, culori și texturi diferite.

Dat fiind faptul că cei mai mulți copii nu au un program care să le permită venirea în mod individual la ateliere, făcând parte din structuri de tip afterschool, anul acesta școlar ne vom orienta cu precădere către: 

  • activități de tip atelier adresate grădinițelor, școlilor private și instituțiilor de tip afterschool, la sediul muzeului, în spațiul Atelierului de creativitate, dar și în spații expoziționale, atunci când este posibil; 
  • activități de tip „specialist invitat”, adresate școlilor de stat. Prin urmare, la solicitarea profesorilor și învățătorilor, putem participa, cu titlu de gratuitate, la diverse ore. 

ACTIVITĂȚI PROPUSE:

Ateliere cu Raluca Oprea-Minoiu

Pentru grupuri mari

Muzeul personal (9+) 

Oare căștile, brățara de la concertul de acum 3 ani sau trotineta cu care te duci la școală ar putea face parte dintr-o colecție de muzeu? Unul personal sau unul cât pentru o generație sau două?Un muzeu local sau unul național, ba chiar universal?! Dar masca, pietrele adunate de pretutindeni și hanoracul ferfenițit la mâneci, pe care nu te-nduri să-l arunci? Ori jucăria de pluș ascunsă bine, pentru că ești mare, dar, totuși, de nedat? 

ADVERTISING

Oare ce au obiectele de transmis? Și ce povești ar spune, dacă ar putea vorbi? Lângă cine și-ar dori să stea, ce fel de etichetă ar dori să poarte și pe ce afiș? 

Hai cu două obiecte pe care le iubești (sau le detești) la muzeu, să le facem celebre pentru o oră sau două. Pleci cu ele înapoi acasă, dar și cu multe povești despre conexiuni, resurse, oameni de pretutindeni și de oricând, despre emoții, despre a fi sau nu original și câte și mai câte. Plus răspunsurile la întrebările de mai sus. Sau cu multe alte întrebări?

Desen de sunete și zgomot (5+)

Ai încercat vreodată să te uiți la un dans fără să auzi sunetul, și apoi, dând drumul difuzorului, totul de pe ecran să capete sens și coerență? Dar doar să auzi-asculți și să ghicești ce se întâmplă „acolo”, cu ochii închiși? 

Se tot vorbește despre poluare, inclusiv fonică, despre efectele ei, dar nu mulți ne dăm seama cum acționează sunetul asupra corpului, emoțiilor, gândurilor. Așa că îți propun un atelier de experimentat sunetul: de aici, de la oraș, de acolo, de la țară. Putem să-l desenăm, să-i atribuim gusturi și arome, putem să ni-l închipuim ca pe o adiere de palmă sau ca pe un șut dat cu putere. Te aștept să ascultăm împreună, pentru o oră, viața. De aici, de acolo, de acum, de atunci.

Perna de visat bine (5+) atelier de povești și desen pe pânză 

Cu pânze, ațe și sclipici facem o pernă de visat bine: poate o scufundare în mare ori un zbor cu balonul, cine știe? 

Vom începe cu o poveste despre libertatea de a visa, apoi ne vom schița propriul vis cu creionul pe hârtie. Cu schița gata vom transpune visul in culori, cu carioci, pe o pânza anume cusută pentru a se transforma în pernă. Pe care copiii o vor umple cu mâinile lor și vor pleca acasă cu o pernă numai bună de visat.

ADVERTISING

Vorbe desenate (5+) 

A-ți arunca ochii pe fereastră, a avea păr pe limbă, a-ți sări inima din piept, a se duce pe apa Sâmbetei, s-a urcat scroafa în copac – hai sa facem împreună o carte-obiect ilustrată. Scotocim după expresii românești sau de oriunde, îți alegi una, o desenezi pe pânză, hârtie japoneză, carton sau plastic și construim împreuna dicționare – cărți ilustrate – povești. Umplem și-un perete de atelier cu lucrările voastre, facem și o instalație și râdem, că doar n-o să plângem, să sară cămașa pe noi!

Pentru grupuri de cel mult 10 copii

Oare ce fac obiectele noaptea în muzeu?! (6+)  

Poate o furcă de tors se transformă în sabia lui Făt-Frumos, un covor devine o grădină cu flori adormitoare, războiul de cusut se transformă într-un soldat din Minecraft. Și împreună alcătuiesc o poveste, pe care o transpunem într-un joc de teatru de umbre.

Ne alegem obiectele (că-i o catrință, că-i un clopoțel de ceramică, că-i o suveică), împreună dăm un rost obiectelor, apoi le desenăm, le decupăm și le spunem povestea la panoul de teatru de umbre.

Povești (re)inventate și jucate (6+) 

Prima dată ne vom împrieteni, ne vom cunoaște și ne vom pune puțin corpul la treabă, folosind jocul. Și vocea va face parte din corpul și joaca noastră. Apoi ne vom odihni ascultând o poveste. Când vom descoperi ce personaj ne place mai tare și mai tare, vom porni în a-i da viață, în felul nostru: vom construi o păpușă de pânză sau vom desena sau ne vom costuma și-i vom da și glas și emoție personajului.

Apoi, dacă tot a început să ne placă să lucrăm împreună, vom aduce toate personajele la un loc și vom (re)compune povestea noastră. Pentru a face toate acestea – jucat, ascultat, cusut cu ace adevărate, lipit, decupat, inventat, vorbit, emoționat și iarăși jucat – ar fi bine să avem o întâlnire luuungă (90-120 minute). Să ne tihnească!

ADVERTISING

Atelier de născocit povești „de acum” despre oameni „de atunci” (7+) 

Dacă ai avea 5 sertare cu 1000 de fotografii vechi de când lumea și ar trebui să alegi doar două, pe care le-ai alege? Pe cea cu copii și scrânciob, pe cea cu soldați sau precupeți, sau poate un cal și-un câine? Și apoi, din ce fel de poveste ar face parte aceste imagini? Una SF sau contemporană, un basm cu căpcăuni sau cu personaje din ultimul joc pe calculator?

Prima dată ne vom juca „de-a actorii”, apoi vom scotoci prin sertare cu fotografii din arhiva Muzeului Țăranului și, după ce ne vom alege cele mai frumoase fotografii, vom compune împreună o poveste. Pe care apoi o vom dramatiza, că doar de aceea ne jucăm prima data de-a actorii!

Ateliere cu Beatrice Iordan

Pentru grupuri mari

Ileana și Făt-Frumos (5+)

Hârtia poate spune multe povești, ea este fața pe care oamenii scrijelesc, din cele mai vechi vremuri povești din semne grafice care duc la formarea unui cuvânt, propoziții, fraze, povești.

La atelierul de păpuși din hârtie spunem povești prin modelarea hârtiei, aceasta prinzând viață în diferite figurine, personaje care populează basmele și snoavele românești.

Atelier de teatru de umbre (4+)

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se va istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre.

Apoi, pe baza unei povești simple copiii vor trece la lucrul efectiv: vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârșit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite și vor interpreta povestea propusă de coordonator.

Broșe din lână netoarsă – Ghinde colorate (5+)

Tehnica de împâslire cu ajutorul apei și săpunului

Folosind lâna netoarsă, apă și săpun vom împrieteni cu lâna, modelând-o în mici figurine moi și pufoase care ne vor înfrumuseța puloverele noastre sau ale persoanelor dragi.

Păpușă pe deget (5+)

Folosind un material special care are drept calitate uscarea rapidă, vom realiza personaje mici, cât un deget, pe care le vom putea „juca” în mici scenete inventate de participanți. 

Povești ștampilate

HARTA UNUI SAT IMAGINAR (7+)

Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem, în felul nostru, lumea satului românesc de odinioară. Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii….

Toate acestea vor fi așezate într-o lucrare de mari dimensiuni cu ajutorul ștampilelor create și lucrate de participanți. Lucrarea de mari dimensiuni va rămâne la atelier sau în cazul unui grup școlar va putea fi luată.

FELICITĂRI DE TRIMIS PERSOANELOR DRAGI (5+)

Cu trecerea timpului oamenii folosesc din ce în ce mai puțin scrisul de mână pentru a trimite mesaje persoanelor dragi. Scrisorile și felicitările nu mai sunt la modă. Dar ce bucurie când, totuși, găsim și altceva în cutia poștală, în afară de facturi și alte înștiințări oficiale.

La acest atelier vom crea ștampile personalizate, pe care le vom folosi în înfrumusețarea scrisorile sau felicitărilor pe care vrem să le trimitem persoanelor dragi.

Atelierul se adresează preșcolarilor peste 5 ani, care știu să mânuiască o foarfecă și școlarilor de orice vârstă

Pentru familii

Atelier de teatru de umbre (4+)

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se va istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre.

Apoi, pe baza unei povești simple copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârșit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator

La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. 

Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici. 

Linogravură și atelier de printat mici scenete

ATELIER DE LINOGRAVURĂ PENTRU ÎNCEPĂTORI (9+)

Vom începe prin a afla mai multe despre această tehnică și a ne împrieteni cu materialele specifice. Apoi, vom încerca să redăm prin tehnica linogravurii elemente florare simple sau elemente din natură pe care le vom aranja într-o compoziție.

La finalul atelierului, lucrările pot fi luate acasă.

Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani și adulților doritori să învețe această tehnică.

ATELIER DE PRINTAT MICI SCENETE (3+)

Printr-o tehnică simplă de desen, prin zgâriere, vom realiza matrițe simple care vor putea fi apoi imprimate cu ajutorul vopselurilor speciale. La sfârșitul atelierului lucrările rezultate vor putea fi luate acasă.

Broșe din lână netoarsă – Ghinde colorate

TEHNICA DE ÎMPÂSLIT CU AJUTORUL APEI ȘI A SĂPUNULUI (3+)

Folosind lâna netoarsă, apă și săpun vom împrieteni cu lâna, modelând-o în mici figurine moi și pufoase care ne vor înfrumuseța puloverele noastre sau ale persoanelor dragi. La sfârșitul atelierului obiectele realizate vor putea fi luate acasă.

Atelierul, dedicat copiilor peste 3 ani, este unul care încurajează lucrul copil-adult, mai ales atunci când copilul este de vârstă mică. 

Ateliere cu Ana Petrovici-Popescu 

Pentru grupuri mari, de la 5 la 14 ani

Atelier de pictat

Folosind tempera pe pânză sau acuarelă și liner pe hârtie vom aborda teme precum: miniaturile lui Picu Pătruț, scoarțele, cahlele ce îmbracă o sobă sau ulcioarele de nuntă. 

Pentru grupuri de cel mult 10 copii

Apariția lumii, hambarul cu semințe umane (11-14 ani)

Pe vremuri exista în ceruri un Strămoș Făurar ce construise un hambar din pământ ceresc, cu opt încăperi unde erau adăpostite semințele din care rodeau părțile interioare ale corpului omenesc. Însă semințele crescute cu ceață și fulgi de nea la plic, au îngreunat hambarul de s-a rostogolit până a ajuns pe pământ și așa a apărut omenirea. Pentru a întruchipa momentul dinaintea apariției lumii, vom picta pe pânză culcușul semințelor, apoi vom construi din sârmă și hârtie sâmburii umani care vor crea lumea întreagă. La final vom compune o instalație de artă contemporană din lucrările fiecărui participant.

Sperietori cu strâmbături (11-14 ani)

Pe vremuri oamenii își protejau recoltele de păsările pofticioase construind sperietori cu chip uman pe care le îmbrăcau în haine zdrențăroase, le îndesau bine pe cap pălării găurite pentru a le feri de insolație, iar la final le împodobeau cu tot felul de oale gălăgioase. Pornind de la acest obicei, vom realiza o lucrare colectivă ce va cuprinde tot spațiul Atelierului de Creativitate în care vom construi un câmp mare de sperietori cu strâmbături – grimasa poate pleca de la fața unui om fără vacanță și de la urletul acestuia când observă lipsa ultimei felii de tort din frigider -, apoi vom construi acele obiecte/idei ce trebuie păzite.

Acoperișul de lapte (7-9 ani)

Pe vremuri când unui copil îi cădeau primii dinți, cei numiți de „lapte”, era îndemnat să îi arunce pe acoperișul propriei casei pentru ca păsările să-i ia și să-i ofere în schimb alții mai buni cât să-i țină toată viața.

Vă propun să creăm un acoperiș-constelație aproape uman - adică va avea un ochi pentru a urmări împlinirea obiceiului și o gură-sală de așteptare pentru dinții tuturor copiilor, apoi vom realiza pasărea care se ocupă de transfer.

Simboluri tatuate pe pielea de schimb (10-12 ani)

Pornind de la modelele și simbolurile țărănești regăsite pe ouăle încondeiate, participanții pot crea un tatuaj pentru a transmite un mesaj despre propriile preocupări, preferințe sau despre modul în care văd lumea. Astfel că fiecare participant își va croi din piele ecologică acea parte pe care ar dori să-și poarte simbolurile preferate, de ex. mână, gambă, gât, apoi va realiza desenul cu un marker permanent, iar la final va crea un fel de armură-piele detașabilă pentru a proba tatuajul imaginat.

Ateliere cu invitați din muzeu

Atelier de radio pentru copii și adolescenți cu Monica Chiorpec (9+) - pentru grupuri de cel mult 10 copii

Atelierul le propune participanților o introducere în arta radiofonică, prin care ei să-și dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici și cadre de realizare a unor materiale radio. Noul format al atelierului le oferă celor interesați de acest domeniu oportunitatea de a înțelege importanța fenomenului radio din punct de vedere istoric, social și cultural.

Pasionații de jurnalism vor avea ocazia să redacteze materiale radiofonice cu tematici și subiecte specifice MNȚR, să își exerseze improvizația la microfon, dicția și exprimarea orală și să se familiarizeze cu utilizarea soft-urilor de editare și prelucrare de sunet. Micii - și, sperăm noi, viitorii - jurnaliști de radio vor fi provocați să realizeze interviuri și să le insereze în texte care vor fi ulterior citite la microfon și montate ca materiale gata de difuzat, la fel cum se întâmplă în redacțiile posturilor de radio. Desigur, la finalul fiecărui atelier, participanții vor putea primi în format audio primele lor creații jurnalistice.

Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan (9+)  - pentru grupuri mari

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică. 

Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș (6+) – pentru maxim 6 persoane

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca ”scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor. Înscrieri la telefon: 0722.798.284

Pe lângă aceste ateliere, la cerere, putem desfășura și ateliere specifice, punctuale, corelate cu marile sărbători religioase sau laice de peste an sau cu temele expozițiilor temporare.

Program:

Atelierele pentru grupurile organizate și pentru persoanele cu nevoi speciale vor avea loc în timpul săptămânii, de luni până vineri, între orele 9.00 – 15.00, la cerere: din oferta de ateliere, împreună cu profesorul/învățătorul, vom programa atelierul în funcție de caracteristicile grupului și disponibilitatea sălii.

Pentru înscrieri vă rugăm să ne trimiteți un mesaj care să conțină referiri la numărul de persoane, grupa de vârstă și ziua în care doriți să se desfășoare la adresa de email: atelieruldecreativitate@gmail.com

Prețul unui bilet este de 25 de lei/persoană. Persoanele cu nevoi speciale și cazurile sociale au gratuitate.

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativaurbană.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.