Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a avut o luare de poziție tranșantă după ultimele meciuri ale echipei naționale.
Tricolorii au terminat pe ultimul loc și au retrogradat în ligaa C, fapt ce l-a înfuriat pe Crăciunescu.
Acesta invocă faptul că nimeni din cadrul FRF sau al naționalei nu este supărat după rezultatele obținute.
”Eu nu am niciun fel de treabă, nu sunt legat sau nu am vreo legătură cu Federația. Nu am nimic cu ei. Dar, pe mine, ca român, mă doare sufletul, îmi vine să sparg televizorul când văd că noi nu reușim să răzbatem într-o grupă ca asta. Când a fost tragerea la sorți, am zis: ’Ne-a pus Dumnezeu mâna-n cap’.
Păi, Ungaria, care este o țară cu o suprafață pe jumătate din cât avem noi, cu o grupă cu Germania, Anglia și Italia, s-a bătut pentru primul loc până la ultimul meci. Ei să spună că ’domnule, suntem wow’.”, a spus Crăciunescu, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club de la DigiSport.
Apoi, Crăciunescu a continuat seria criticilor la adresa FRF.
”Noi trebuie să spunem că suntem vai de capul nostru. Pe drumul pe care suntem, pentru că unii ne-au dat cinci goluri în două meciuri, cazul Muntenegru, care nu e nici Spania, Franța sau nu știu ce echipă.
Au venit ăștia cu rezervele sau cu rezervele rezervelor și dacă am dat patru goluri am zis ’vai, ce atitudine bună. Suntem pe drumul bun’. Păi, dacă eram pe drumul bun trebuia să ne calificăm sau să nu ieșim pe ultimul loc”, a mai spus Crăciunescu, la Fotbal Club.