Regele Charles al III-lea a dat mâna şi a discutat cu simpatizanţi care aşteptau sâmbătă de ore întregi la coadă în Londra pentru a trece prin dreptul sicriului reginei Elisabeta a II-a, după ce cu puţin timp în urmă le-a mulţumit lucrătorilor din serviciile de urgenţă care ajută la organizarea funeraliilor suveranei, informează Reuters.
Întâmpinat cu urale ”hip, hip, ura” şi ”God save the King”, Charles a mers pe lângă persoanele aflate la coadă pentru a ajunge la catafalcul reginei, întrebându-i de cât timp aşteaptă şi dacă nu le e frig.
Fiul său şi moştenitorul tronului, prinţul William, a discutat de asemenea cu mulţimea venită să-i aducă un ultim omagiu reginei, care a murit la vârsta de 96 de ani joia trecută.
Oamenii continuă să se reverse spre centrul Londrei adăugându-se la sutele de mii care au trecut deja prin faţa sicriului pentru a aduce un ultim omagiu suveranei cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, mărturie a aprecierii de care a fost înconjurată.
În timp ce preparativele pentru funeraliile reginei Elisabeta, care vor avea loc luni, sunt în plină desfăşurare, regele a vizitat sediul poliţiei pentru a le mulţumi angajaţilor implicaţi în organizare.
Poliţia din Londra a spus vineri că înmormântarea va fi cea mai mare operaţiune de securitate la care ia parte având în vedere că la eveniment participă premieri, preşedinţi şi membri ai caselor regale.
Pe agenda regelui Charles se mai află o întâlnire cu lideri ai celor 14 ţări unde este şef de stat, printre care Canada şi Australia, şi o masă cu guvernatorii generali - oficialii care reprezintă monarhul în regatele de peste mări - la palatul Buckingham.
Până la prânz, ministrul Culturii din Marea Britanie a spus că timpul de aşteptare pentru a ajunge la Westminster Hall, unde se află catafalcul reginei, este de până la 14 ore.
În sala cufundată în tăcere, unele persoane plâng, altele sunt înlăcrimate, iar militarii şi veteranii îşi salută fostul comandat suprem. Alţii îngenunchează.
Anterior, guvernul anunţase că va suspenda accesul la coadă dacă cererea devine prea mare, adăugând la ora 1 a.m. (00:00 GMT): ''Vă rugăm să nu plecaţi la drum''.
La funeraliile de stat care vor avea loc luni şi care ar putea fi unul dintre cele mai ample evenimente ceremoniale din istoria Marii Britanii vor asista aproape 100 de preşedinţi şi şefi de guverne.
Invitații la înmormântarea reginei: Cine va participa și cine nu a fost nici măcar chemat