Cine e indianul care l-a depăşit fulgerător pe Jeff Bezos în topul bogaţilor

Cine e indianul care l-a depăşit fulgerător pe Jeff Bezos în topul bogaţilor

Jeff Bezos tocmai şi-a pierdut statutul de a doua cea mai bogată persoană din lume, coborând pe locul 3, în timp ce magnatul indian Gautam Adani urcă rapid în clasamentul miliardarilor realizat de Bloomberg.

Elon Musk, care încă e pe primul loc, ar putea fi nevoit să-şi păzească spatele, comentează CNN, precizând că Adani a avut nevoie de mai puţin de 10 luni să ajungă pe locul 2 după ce a început anul pe locul 14.

Este prima dată când o persoană din Asia s-a clasat atât de bine pe lista Bloomberg, care a fost mult timp dominată de antreprenorii din tehnologie.

ADVERTISING

Averea de aproximativ 150 miliarde de dolari a lui Adani, în mare parte legată de conglomeratul său Adani Group, se află încă mult în urma celor 260 de miliarde de dolari ai lui Musk.

Grupul operează o serie de afaceri, inclusiv în domeniile portuar şi al cărbunelui, care au prosperat în ultimii ani.

Acţiunile unor companii Adani au crescut cu peste 1.000% din iunie 2020 – reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura şi energia regenerabilă a căror dezvoltare a fost considerată prioritară de către premierul indian Narendra Modi.

ADVERTISING

Acţiunile companiei sale emblematice, Adani Enterprises, au crescut cu peste 115% în 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇