Oameni de treabă are premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo

Oameni de treabă are premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comedia neagră Oameni de treabă/ Men of Deeds –  cel mai nou lungmetraj al regizorului Paul Negoescu (O lună în Thailanda, Două lozuri, Povestea unui pierde-vară), a fost selecționat în competiția Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo (12-19 august) și va avea premiera mondială pe 14 august, ora 19:00, la Teatrul Național.

Din juriul competiției celei de-a 28-a ediții a festivalului fac parte: regizorul austriac Sebastian Meise, regizoarea, scenarista și producătoarea franceză Lucile Hadžihalilović, regizoarea și scenarista de origine croată Antoneta Alamat Kusijanović, actorul sârb Milan Marić și producătorul israelian Katriel Schory.

ADVERTISING

 
Regizat de Paul Negoescu și scris de Radu Romaniuc și Oana Tudor, filmul îi are în distribuție pe actorii Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și  Crina Semciuc și ne transpune într-o zonă rurală din Nordul României. 

Filmat anul trecut în județul Botoșani, Oameni de treabă/ Men of Deeds spune povestea lui Ilie (Iulian Postelnicu), polițist într-un sat pentru ai cărui locuitori corupția e cutumă, și care, în urma unor serii de evenimente violente la care asistă și a tensiunilor care se acumulează, e nevoit să ia decizii importante la muncă și în viața personală.
Din distribuție mai fac parte: Daniel Busuioc, Annemarie Chertic, Oana Tudor și Vitalie Bichir.

ADVERTISING

În opinia regizorului, Oameni de treabă este un film despre un om deconectat de realitate, care trăiește într-o lume ideală, construită de el. „Cred că fiecare dintre noi ne-am regăsit la un moment dat într-o situație similară, însă, în cazul "eroului" nostru, contactul cu realitatea vine abrupt, violent și, uneori, chiar comic.”, spune Paul Negoescu.

Imaginea filmului este semnată de Ana Drăghici, scenografia de Vanina Geleva, de costume s-a ocupat Mălina Ionescu, de machiaj Bistra Kechedjieva, iar de coafură Andreea Lupu.
Anamaria Antoci este producătorul filmului, Poli Angelova este co-producător, iar Ana Voicu producător delegat. 

ADVERTISING

Produs de Papillon Film și Tangaj Production (Romania) în co-producție cu Screening Emotions (Bulgaria) și Avanpost Production (România), filmul va ajunge pe marile ecrane din România din 25 noiembrie 2022, distribuit de Bold Film Studio.

Oameni de treabă/ Men of Deeds este cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Paul Negoescu, regizor român ale cărui filme au fost prezentate în festivaluri internaționale precum Cannes (Semaine de la Critique), Berlin, Karlovy Vary, Slamdance, Rotterdam, Tallinn, Sofia sau Transilvania.

Proiectul a fost dezvoltat și prezentat în cadrul: AlbaSCRIPT Plus, Connecting Cottbus, Tallinn Script Pool, First Cut Lab Cluj, CineLink Work-in-Progress - Sarajevo Film Festival, Work in Progress - Les Films de Cannes à Bucarest și First Cut+ Trieste.

Oameni de treabă/ Men of Deeds a beneficiat de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Eurimages,  Programul Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene, Mediacom și Omnicom Media Group România, Biofarm și al Televiziunii Române.

Participarea filmului la Festivalul de Film de la Sarajevo este realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român și Centrului Național al Cinematografiei.