Meteorologii au actualizat, sâmbătă, avertizarea de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi au emis mai multe coduri, pentru diferite zone ale ţări, inclusiv un cod roșu de furtuni și grindină.
Astfel, este cod galben, în perioada 30 iulie, ora 12:00 – 31 iulie, ora 22:00, în cea mai mare parte a teritoriului.
”Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40 l/mp”, anunţă ANM.
Este cod portocaliu, în intervalul 30 iulie, ora 12:00 – 31 iulie, ora 10:00, în vestul, nord-vestul, centrul şi sud-vestul ţării, precum şi la munte.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70...90 km/h, vijelii puternice, ploi abundente, frecvente descărcări electrice şi pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 40...60 l/mp”, mai anunţă meteorologii.
În plus, este cod roşu, în intervalul 30 iulie, ora 15:00 – 30 iulie, ora 20:00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.
”Vor fi intervale scurte de timp în care local se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu viteze de peste 90...100 km/h. Pe alocuri vor fi căderi de grindină de medii şi mari dimensiuni şi averse torenţiale (cantităţi de apă de peste 50 l/mp în perioade foarte scurte)”, mai arată ANM.