Atât Nicușor Dan cât și coaliția PNL-USR au promis că vor desființa companiile municipale Cimitire SA și Managementul Traficului SA. N-au reușit, încă, să o facă. Și cel mai probabil, pe termen scurt și mediu, aceste societăți vor continua să funcționeze.
Iată cine le conduce acum și câți bani încasează fiecare dintre directorii generali.
Director la Compania municipală Cimitire SA este – din 24 februarie 2022 - Cristian Laslo (USR).
Acesta are o indemnizație lunară, în cuantum de 16.374 lei brut. Asta înseamnă că indemnizația netă – adică suma pe care o încasează, lunar, directorul – este de 9.560 lei.
Comparativ – potrivit informațiilor anterioare comunicate de PMB - în 2020, indemnizația directorului general de la acea vreme al companiei municipale (Ștefan Rădulescu – n.red.) era de 14.496 lei/lună brut, 10.640 net. Ceea ce înseamnă că din 2020 până astăzi, indemnizația netă a directorului a crescut cu 1.080 lei.
Potrivit CV-ului, Cristian Laslo și-a început activitatea în 1997, la Întreprinderea de Produse Zaharoase. A fost, apoi, șef de tură la MOL România și director regional de vânzări și logistică la Buze Gas (din grupul Linde).
Între anii 2018 și 2019 și-a condus propria firmă de consultanță în domeniul imobiliar. Ulterior, a lucrat ca director executiv la Team Guard SRL, o firmă de pază din București,
Din 2020, este consilier local USR la Sectorul 5.
Potrivit lui Laslo, indemnizația sa este stabilită în conformitate cu prevederile OG 109/2011, a guvernanței corporative.
Cristian Laslo a precizat pentru spotmedia.ro că, la momentul în care și-a preluat mandatul de director general, compania pierdea 200.000 - 250.000 lei pe lună. După 3 luni de la numirea sa, în iunie, compania a înregistrat un profit de 10.000 lei. Iar în iulie va rămâne cu 40.000 lei.
Înainte de numirea lui Cristian Laslo, funcția de director general al companiei municipale Cimitire SA a fost deținută de Alexandru Oprița, susținut tot de USR (în perioada 5 aprilie 2021 – 23 februarie 2022).
Anterior, funcția a fost ocupată de Ștefan Rădulescu (de pe 4 iunie 2020 până pe 5 aprilie 2021) și Corneliu Rădăuță (de pe 27 ianuarie 2020 până pe 3 iunie 2020).
Compania municipală se ocupă cu curățenia și îngrijirea spațiilor verzi din cimitirele Capitalei, dar și a unor spații verzi din oraș (la solicitarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement).
USR și PNL își doresc să dizolve această companie municipală. Dar ca dizolvarea să poată avea loc, compania trebuie să achite o datorie de 3,2 milioane de lei pe care o are la ANAF.
În plus, Nicușor Dan, dar și mai mulți consilieri generali, au depus plângeri penale, reclamând că această companie și-a cumpărat - în timpul Gabrielei Firea - terenuri la suprapreț. Iar dacă acestea ar fi vândute repede, fără ca situația să se lămurească, atunci compania municipală ar înregistra pierderi serioase.
Cu alte cuvinte, cel puțin în viitorul apropiat, compania va continua să lucreze.
Cine conduce compania care se ocupă de semafoare și ce indemnizație încasează
Compania Municipală Managementul Traficului SA a fost înființată de Gabriela Firea ca să administreze și să extindă rețeaua de semafoare inteligente din București.
Parte dintre salariații companiei provin de la fostul gestionar al sistemului, UTI Grup (despre care Firea spunea că ar căpușa bugetul Bucureștiului).
În timpul Gabrielei Firea și în perioada imediat următoare, directori generali ai companiei au fost, pe rând, Mădălina Șerban Țîrdea și, ulterior, de soțul acesteia, Ionuț Bogdan Țîrdea.
În 2020, indemnizația directorul general era de 22.223 lei/brut pe lună. Asta înseamnă circa 13.000 de lei net, lunar.
Potrivit datelor de pe siteul companiei municipale, cuantumul indemnizație a rămas neschimbat.
Din martie 2021, director general al CM Managementul Traficului SA este Radu Nicolescu, numit cu sprijinul PNL.
Cu începere din anul 2009 Nicolescu a lucrat ca: șef de birou senatorial, consilier la Camera Deputaților, inginer electronist, consilier de marketing la Societatea Română de Radiodifuziune, expert la Ministerul Comunicațiilor, vicepreședinte la Cancelaria Primului ministru și membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică (ICI) București.
În perioada în care erau în Opoziție, PNL și USR au susținut că vor desființarea acestei companii municipale, deoarece a fost înființată ilegal. Nicușor Dan a declarat că vrea să păstreze colectivul de specialiști al companiei municipale, dar să îi angajaze la PMB.
Până la acest moment, PMB nu a luat nicio măsură relevantă pentru desființarea companiei. Iar în ședința de pe 29 iulie 2022, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat bugetul companiei municipale pentru anul în curs.
Cu alte cuvinte, compania municipală Managementul Traficului SA va continua să funcționeze.