Mihai Stoica a fost întrebat dacă FCSB îl va vinde pe Darius Olaru în această vară.
După ce presa a scris că Olaru este dorit de Rangers, Mihai Stoica a negat ferm acest lucru.
"Nu a fost o ofertă, nu a întrebat nimeni. Olaru mai are marjă de progres. Trebuie doar să fie sănătos. El se antrenează în fiecare zi așa cum se prezintă și la meciuri, iar asta poate să-i pună în pericol integritatea corporală. El tot timpul este în contact și riscă să se accidenteze", a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Darius Olaru este cotat de Transfermarkt la 5.5 milioane de euro.
ADVERTISING
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani vine după un sezon excelent în care a marcat 6 goluri și a dat 12 pase decisive.
El a ajuns recent și la naționala mare a României.