Ivana Trump, prima soție a lui Donald Trump și mama a trei dintre copiii acestuia, a murit la vârsta de 73 de ani.
„A fost o femeie minunată, frumoasă și uimitoare, care a dus o viață grozavă și inspirațională”, a scris Donald Trump pe platforma sa de socializare, Truth Social, potrivit BBC.
"Ivana Trump a fost o supraviețuitoare. Ea a fugit din comunism și a îmbrățișat această țară. Și-a învățat copiii despre curaj și tenacitate, compasiune și determinare", a menţionat familia Trump, într-un comunicat.
Nici declarația familiei Trump și nici postarea fostului președinte nu au precizat cauza morții. New York Post a aflat pe surse că Ivana ar fi suferit un infarct în apartamentul ei din Manhattan.
Ivana Trump s-a născut în Cehia și s-a căsătorit cu Donald Trump în 1977. Au divorțat 15 ani mai târziu, în 1992. Au avut împreună trei copii - Donald Jr., Ivanka și Eric Trump.
Fost model, după ce a divorțat, și-a lansat propria linie de îmbrăcăminte, dar și de bijuterii și produse cosmetice. De asemenea, a scris în mai multe publicații și a publicat câteva cărți, printre care și o autobiografie.
După Ivana, Donald Trump s-a căsătorit cu actriţa Marla Maples, cu care a avut o a doua fiică, Tiffany. Apoi, el este însurat în 2005 cu Melania Trump, mama lui Barron, care acum are 16 ani.