Rafila crede că boala Covid va ajunge ca „o răceală obișnuită” și actualul val va ține 4-5 săptămâni

Rafila crede că boala Covid va ajunge ca „o răceală obișnuită” și actualul val va ține 4-5 săptămâni

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu este îngrijorat de actualul val de cazuri de Covid, crede că acesta va dura 4-5 săptămâni, nu vor fi multe cazuri grave și boala COVID-19 va ajunge „chiar mai puţin decât o nouă gripă” , poate fi „o răceală obişnuită”.

„În mod evident, această creştere săptămânală, care practic dublează, de la săptămână la săptămână, numărul de cazuri, avem deja 2 astfel de săptămâni consecutive – arată un trend ascendent, care, probabil, sper şi din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, s-ar putea ca să dureze circa 4-5 săptămâni. (…)

ADVERTISING

Din fericire, nu sunt cazuri grave. Marea majoritate sunt, dacă vreţi, răceli banale, sigur, sunt şi cazuri mai serioase, care necesită spitalizare. Noi monitorizăm deja modul de încărcare al unităţilor sanitare cu persoane care au nevoie de asistenţă medicală de acest tip. La ATI sunt relativ puţine cazuri, la ultima raportare aveam 52 de cazuri la terapie intensivă, din faţă de circa 1800 capacitate de a trata aceşti pacienţi. 

Nu ne îngrijorează în acest moment şi ceea ce vedem că se întâmplă şi în alte ţări probabil se va întâmpla şi în România. Cazurile vor fi numeroase, important este că nu vor fi grave şi pot fi tratate practic printr-o simplă izolare la domiciliu şi un tratament simptomatic, eventual antiviral, dacă există persoane care au şi alte afecţiuni sau care dezvoltă forme medii ale bolii”, a afirmat Alexandru Rafila în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima Tv, informează News.ro. 

ADVERTISING

El a mai spus că probail vom ajunge și ne vom opri la circa 10-12.000 de cazuri de Covid înregistrate zilnic. De asemenea, potrivit statisticilor, în acest moment, „şi persoanele vaccinate şi cele nevaccinate se îmbolnăvesc în aceeaşi măsură”. Diferenţa este că persoane care au boli grave beneficiază, prin vaccinare, de  „un anumit grad de imunitate”. În schimb, la populația fără afecțiuni de risc, nu par să existe „diferenţe mari în ceea ce priveşte persoanele vaccinate cu booster sau fără booster”. În plus, aproximativ 20% din totalul cazurilor noi înregistrate în această perioadă sunt pacienţi reinfectaţi, care au făcut din nou boala la mai mult de 90 de zile de la infecţia anterioară. 

ADVERTISING

Alexandru Rafila a mai spus că nu crede, în acest moment, că există riscul ca școlile să înceapă online, în septembrie. Unul dintre motive este că ”noul val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor”, iar al doilea că există dorința, inclusiv la ministerul Educației, de a păstra școlile deschise, chiar dacă ar crește numărul de cazuri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇