Din momentul în care președintele Iohannis a dat asigurări că “își menține poziția reiterată în nenumărate declarații publice privind combaterea fenomenului plagiatului și importanța integrității academice”, iar până “la o decizie finală a instituțiilor abilitate, (…) nu va mai face alte precizări pe acest subiect”, a fost clar felul în care urma să evolueze subiectul acuzației de plagiat la adresa lui Nicolae Ciucă.
Adică toate mecanismele statului, la vedere sau nu, urmau să se pună în mișcare pentru a împinge verdictul dincolo de 2024, dacă nu chiar pentru a-l îngropa total.
De ce? Pentru că din punct de vedere politic Nicolae Ciucă este singurul punct de echilibru al coaliției actuale, dincolo de care nu mai există decât alegerile anticipate, pe care nimeni nu și le dorește.
Nici măcar partenerii externi în contextul dat, motiv pentru care și ei întorc capul de la manevre care au toate motivele să-l facă invidios pe Victor Ponta.
Scandaloasa motivare judecătorească cu argumente 100% politice și foarte probabila dirijare a dosarului Ciucă, prin metoda coperta, către un judecător anume sunt așadar doar concretizări ale unui plan previzibil de menținere a stabilității politice cu orice preț și peste cadavrul oricărui principiu.
Mai mult decât atât, un premier atât de vulnerabil este un premier ideal pentru cel/cei de care depinde vulnerabilitatea sa. Este motivul pentru care probabil că jocurile nu au fost făcute pe mai știu eu ce filiere masonice, ci pe unele consacrate, inclusiv de influență pesedistă în CSM.
Și, în mod paradoxal, poate că problema politică nici nu este cea mai mare în acest moment, pentru că în cazul ei măcar există inevitabila răspundere politică.
Dacă la alegeri acest episod nu va fi decontat masiv înseamnă că poporului nu-i pasă și atunci nu prea mai sunt multe de discutat nu numai despre speța în cauză, ci despre viitorul acestei țări.
Cea mai mare problemă este cea din Justiție și că a fost nevoie de speța unui premier pentru ca ea să atragă atenția.
Avem, pe de-o parte, o judecătoare care suspendă analiza tezei de doctorat a dlui Ciucă cu o motivare eminamente politică:
“luând în considerare cariera profesională şi, în concret, cea politică a reclamantului, generarea unei astfel de ştiri are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului.
De asemenea, astfel de sesizări neconforme sunt susceptibile şi de a deveni arme ale adversarilor politici, important de menţionat fiind şi faptul că sesizările şi declanşarea verificărilor având loc în scurt timp de la preluarea de către reclamant a funcţiei de prim-ministru al României.”
După o asemenea motivare, Inspecția Judiciara și CSM ar trebui să fie pe lampă, iar cercetarea disciplinară deja începută.
Dacă un judecător își permite să facă la vedere, într-o motivare, o asemenea declarație politică, care e starea reală a sistemului judiciar? Cât de sigur e magistratul în cauză că nu va păți nimic? De unde poate veni această siguranță? Doar de la CSM.
Pe de altă parte, se discută despre metoda „coperta” de fentare a ECRIS, sistemul electronic de repartizare aleatorie a dosarelor, astfel încât solicitarea dlui Ciucă de anulare a sesizărilor de plagiat să ajungă la un anumit judecător, care a și admis-o, după care a făcut cerere de pensionare.
Chiar autorii dezvăluirii scriu că metoda nu e o noutate. Știe tot sistemul de ea. Știe CSM. Știe IJ, care a și făcut o verificare în 2013, după care a ajuns la concluzia că totul e în regulă.
Au știut toți miniștrii Justiției, cu siguranță, dacă nu au fost cu totul rupți de domeniul lor.
Mai mult, nu e singura metodă. Am scris în 2019 despre felul în care o cauză de interes pentru Liviu Dragnea a ajuns să fie judecată de un complet anume printr-o succesiune de mișcări cu concedii subite și modificare a listei de permanență. Se întâmpla tot la CAB, ca în cazul premierului Ciucă, fieful Liei Savonea.
Nu s-a întâmplat nimic atunci, puțin probabil că se va întâmpla ceva acum.
Dar aceste cazuri sunt doar vârful aisbergului. La baza lui sunt cine știe câți justițiabili anonimi și avocații lor exasperați, care nu au niciun motiv să fie convinși că adversarii lor nu au reușit să manevreze la fel sistemul, pentru prețul corect pe care în tot timpul funcționarii SIIJ nici măcar nu a avut cine să-l ancheteze.
Cazuri ca al lui Dragnea sau Ciucă trebuie rezolvate nu atât pentru personajele implicate și efectele politice, cât pentru a da omului de rand încredere în Justiție și mecanismele ei. Încredere care acum nu prea mai există.
Povestea sulfuroasă a felului în care poate fi manipulat sistemul prin diverse metode pentru a ajunge la un anumit complet, din motive ușor de intuit, nu a fost în primul rând despre Dragnea, cum nu e în primul rand despre Ciucă.
Este despre justiție și omul de rând care poate fi strivit prin aceleași metode. Sau măcar va rămâne cu întrebarea dacă nu de asta a pierdut, de fapt.
Și cât timp lucrurile acestea se întâmplă să nu se mire nimeni că și infractorii invocă sau chiar au în mod sincer aceleași suspiciuni.
Deci povestea este despre un sistem care își pierde credibilitatea. Acesta ar trebui să fie gândul care nu îi lasă să doarmă nici pe ministrul Justiției, nici pe membrii viitorului CSM, pentru că actualul este parte, dacă nu chiar cauza situației în care s-a ajuns.