Sigur că politicienii europeni sunt speriați de consecințele războiului din Ucraina. Inflația generată de creșterea prețului la produsele petroliere și la gaz a dus la deteriorarea nivelului de trai din țări ca Franța, Germania, Italia.
Asta înseamnă că popoarele respective, nemulțumite, ar putea sancționa politicienii aflați acum la guvernare. Iar acești politicieni miopi gândesc că ar fi convenabil pentru ei să sacrifice o parte din Ucraina pentru interesele lor politice, interese care sunt direct influențate și de profitul marilor capitaliști.
Unitatea Europei, care a fost la începutul conflictului superbă și emoționantă, se fisurează încetul cu încetul. La început, țările europene au fost oripilate de invazia rusă, de sălbăticia războiului dus de aceștia și au reacționat emoțional.
Acum, la trei luni de război, marile puteri europene fac calcule și se sperie văzând cât costă ajutorarea Ucrainei, cât costă susținerea principiului că orice stat are dreptul de a hotărî singur ce cale vrea să urmeze și în ce alianțe vrea să intre, cât va costa reconstrucția Ucrainei.
Probabil că mult mai mult decât ar fi costat o acțiune concertată la nivel european de reducere drastică a dependenței de gazul rusesc. Politicienii se simt vinovați pentru această stare de lucruri, iar o revenire la situația anterioară i-ar spăla de rușine.
Italia dorește ca Ucraina să devină o țară neutră și să ajungă la un acord cu Rusia privind statutul Crimeii și Donbasului. Nu-i nimic altceva aici decât vechea și nociva idee care a dus la invazia Ucrainei, cea a cedării de teritorii pentru pace.
Italia nu negociază deocamdată cu Rusia, ci doar ,,îndeamnă” Ucraina să ia chestiunea asta în considerare. Dar Ucraina nu poate accepta această idee, pentru că dacă ar porni negocieri de pace de la acest considerent ar însemna să trădeze oamenii care au luptat eroic împotriva Rusiei, ar însemna să-și trădeze naționalismul care a susținut armata sa în condițiile în care rușii erau superiori, și numeric, și ca armament. Ar însemna să se trădeze pe sine, ceea ce ar fi inacceptabil pentru națiune.
Mesajul italian care susține că Ucraina trebuie să devină o țară ,,neutră” este extrem de nociv. După ce ministrul de Externe francez a susținut public că Ucraina are nevoie de un deceniu sau un deceniu și jumătate ca să aibă șansa să candideze la primirea în NATO, italienii susțin și ei același lucru. Italienii sunt dispuși să facă această concesie Rusiei ca situația să revină la cea anterioară lunii februarie anului curent.
Rusia nu poate accepta să se retragă din Ucraina ca urmare a unor negocieri de pace, asta ar însemna că ,,operațiunea sa specială” s-a soldat cu un eșec. Dacă Rusia nu poate susține frontul și renunță la teritoriile cucerite înseamnă că armata sa nu e capabilă să păstrăze ce a obținut.
Rusia nu poate pleca învinsă militar din Ucraina și nu poate accepta să plece ca urmare a unor negocieri de pace, pentru că sub povara înfrângerii s-ar sparge în bucăți. Putin ar fi mai mult decât umilit în ambele situații și puterea sa s-ar volatiliza.
Ca urmare, planul Italiei nu se referă la statutul Crimeii și al Donbasului decât superficial, de fapt, e vorba despre tot pământul cucerit cu sacrificii și umilințe de armata rusă. Rusia nu poate accepta mai puțin decât să oprească luptele, dacă păstrează ce a cucerit, mai puțin nu există pentru Kremlin. Deși și asta ar fi o umilință mare pentru armată și aparatul de stat.
Sigur că Ucrainei nu i se poate ,,impune” politic această idee, dar poate fi forțată la o astfel de negociere, pe mai multe căi. Deja atitudinea Germaniei te poate duce cu gândul la o asemenea întreprindere. Nemții nu au trimis armament Ucrainei din martie, ci doar bani. Caruselul care însemna livrarea de armament vechi Ucrainei din țările Europei de Est la schimb cu echipament german s-a oprit înainte de a funcționa. Acum în aceeași situație se află Grecia, care așteaptă transportoare germane ca să livreze Ucrainei vehicule blindate vechi.
Poate că Franța e mulțumită cu întărirea flancului estic al NATO și nu are nevoie de încă un an de inflație pentru că societatea franceză este și așa fărâmițată de mișcări sociale. Poate că președintele Macron face calcule și este speriat de cât va costa reconstrucția Ucrainei.
Poate că de la început Macron a fost adeptul ideii că Ucraina trebuie să se ,,predea” în chestiunea Donbasului ca petrolul și gazul să curgă liniștit spre Europa, iar atitudinea patriotică a lui Zelenski i-a încurcat planurile. Poate că domnul Macron s-a simțit umilit de Putin din cauza încăpățânării lui Zelenski. Poate că domnul Macron crede că Franța a oferit prin formatul Normandia o cale spre pace Ucrainei, iar aceasta, din exces de zel patriotic, a refuzat-o.
Mai nou Germania nu trimite tancuri Ucraine de teamă că ucrainenii le vor folosi pe teritoriul Rusiei. Păi de aici ar trebui să înțelegem că teritoriile cucerite, Novorusia, sunt deja în cancelaria germană văzute ca pământuri rusești?
Sau se teme Germania că ucrainenii vor ajunge la granițe și nu se vor opri, pentru că nici Rusia nu se va opri, iar linia frontului s-ar putea muta în poala maicii Rusii?
Oricum ar fi, atitudinea aceasta trebuie denunțată ca fiind imorală și meschină. Armamentul greu este necesar ca Ucraina să recucerească ce i-au luat rușii, să-i împingă pe aceaștia înapoi de unde au plecat, în Donbas și în Crimeea.
Abia atunci s-ar putea purta negocieri de pace corecte, departe de interesele economice ale Germaniei și Franței. Ba atunci chiar n-ar mai fi nevoie de negocieri, conflictul ar îngheța și cu asta basta.
Dacă binomul dur al lumii libere, SUA și Marea Britanie, văd lucrurile astfel, adică văd un conflict prelungit din care Rusia să iasă învinsă și neputincioasă militar, grupul puterilor europene ar dori să sacrifice parte din Ucraina pentru bunăstarea cetățenilor lor și pentru meschine interese electorale și de capital, țările Europei de Est, amenințate și ele, trăind cu spaima că s-ar putea ajunge la o ocupație rusă aidoma celei de după Al Doilea Război Mondial sunt prinse la mijloc, în aceeași paradigmă ca Ucraina.
Ele știu că războiul trebuie dus până la epuizarea Rusiei, dar ele singure nu au mijloacele necesare de a ajuta substanțial la purtarea acestui război. Astfel că unitatea inițială împotriva Rusiei se fisurează copios, spre mulțumirea lui Putin și spre veselia vasalului său Viktor Orban, care și-ar vedea astfel validată politica sa pro- rusă.
Ce este greșit în calculele puterilor europene este că, dacă SUA și Marea Britanie se vor încăpățâna să susțină Ucraina, nici ele nu vor avea încotro și, de ochii lumii, împinse de la spate, vor trebui să o facă și ele, pentru că singura cale de a termina chestiunea cu inflația ar fi ca Ucraina să câștige lupta și să alunge invadatorul rus.
Ce este la fel de greșit în ideea italiano-francezo-germană este că războiul din Ucraina va schimba situația politică pe vechiul continent și că vechile relații economice cu Rusia nu vor reveni la nivelul de dinainte de invazie. Importurile de gaz vor fi văzute ca imorale, iar opinia publică vestică, chiar măcinată de inflație, nu va mai accepta dependența Europei de Rusia.
De aceea, singura cale bună pentru UE ar fi ca războiul din Ucraina să fie câștigat pe teren cât mai repede prin alungarea invadatorului în interiorul propriilor granițe.