Panduru îl atacă dur pe Edi Iordănescu: "Asta e diferența dintre el și Boloni"

Panduru îl atacă dur pe Edi Iordănescu: "Asta e diferența dintre el și Boloni"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Basarab Panduru îi atrage atenția lui Edi Iordănescu că și-a asumat rolul de selecționer și a acceptat condițiile impuse de Federația Română de Fotbal pe când Ladislau Boloni a tras un semnal de alarmă la momentul respectiv.

Din acest motiv, fostul internațional român consideră că Edi Iordănescu nu are dreptul să se plângă acum, după primul meci oficial disputat pe banca primei reprezentative a României.

"Diferenţa dintre el şi Boloni e că Boloni a spus ce avea de spus când s-a dus la discuţii şi din cauza aceasta nu a mai fost pus la echipa naţională, iar tu ai venit ai acceptat tot, iar după primul meci oficial, vii şi spui că trebuie să ne asumăm toţi", a spus Panduru la Orange Sport.

ADVERTISING

"După care vii şi spui că trebuie să-i încurajăm pe jucători. Păi dar tu ai venit după meci, primul care i-a certat şi care a dat în ei ai fost tu. Ai venit şi ai spus că nu au respectat tactica, n-au respectat nimic din ce am spus eu. Tu eşti primul care trebuie sa le redai încredere, să le ridici capul", a mai spus Panduru.

Edi Iordănescu a semnat un contract valabil pe doi ani cu prima reprezentativă a României, cu o clauză însă prin care poate fi concediat la finalul meciurilor din Liga Națiunilor, dacă încheie grupa pe ultimul loc.

ADVERTISING

O clauză cu care Ladislau Boloni, și el aflat în negocieri cu FRF, nu a fost de acord și pe care a contestat-o public.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇