ATP și WTA au luat o măsură fără precedent înaintea turneului de la Wimbledon.
Punctele câștigate pe teren la ediția din 2022 nu vor fi luate în calcul în clasamentele ATP și WTA.
Asta deoarece ATP și WTA sunt nemulțumite de faptul că sportivii din Rusia și Belarus au fost excluși, pe fondul războiului început de Vladimir Putin în Ucraina.
”Șansa tuturor jucătorilor, indiferent de naționalitate, să participe la acest turneu în funcție de performanțe, fără discriminare, este fundamental pentru noi. Decizia de a organiza Wimbledon fără jucătorii din Rusia și Belarus subminează principiile noastre și integritatea sistemului de clasare. În absența unor schimbări, cu mare regret comunicăm că nu avem altă opțiune decât să eliminăm din clasament punctele de la Wimbledon”, se arată în comunicatul ATP.
De asemenea, WTA a completat anunțul celor de la ATP. ”Dorim să asigurăm oportunități egale pentru toate jucătoarele”, a precizat WTA.
Wimbledon 2022 se va disputa între 27 iunie și 10 iulie.