Doi agenţi ai serviciilor secrete americane care se ocupă de paza lui Joe Biden la turnelul din Asia au fost trimişi acasă după ce unul dintre ei a fost acuzat că a agresat, în stare de ebrietate, un sud-coreean cu o zi înainte de sosirea preşedintelui la Seul, au anunţat autorităţile.
Un oficial al poliţiei din districtul Yongsan, din Seul, a declarat că unul dintre agenţi a fost arestat în primele ore ale zilei de joi, după ce s-a luat la bătaie din cauza unui taxi, notează Reuters.
Un oficial american a contestat faptul că individul a fost reţinut sau arestat, spunând doar că a fost „investigat” de oficialii sud-coreeni. Oficialul a precizat că celălalt agent implicat în dispută nu a fost investigat pentru abateri.
„Secret Service are cunoştinţă de un incident în afara serviciului în care au fost implicaţi doi angajaţi. Persoanele în cauză se vor întoarce imediat la postul de serviciu şi vor fi plasate în concediu administrativ”, a declarat Anthony Guglielmi, purtător de cuvânt al agenţiei.
Incidentul a avut loc în faţa hotelului Grand Hyatt, unde Biden urma să se cazeze pentru călătoria în Coreea de Sud şi Japonia.
Secret Service este agenţia americană care îl păzeşte pe preşedinte şi Casa Albă. Membrii Secret Service au fost periodic implicaţi în trecut în incidente legate de comportamente necorespunzătoare în străinătate.