Douăzeci şi unu de noi decese din cauza „febrei” au fost raportate în Coreea de Nord, la două zile de la anunţul oficial al primului caz de Covid-19, a transmis sâmbătă agenţia media de stat KCNA.
În jur de 174.440 de noi cazuri de febră au fost recenzate vineri, dintre care 21 au dus la deces, a declarat agenţia oficială, fără a preciza câte persoane au murit de coronavirus.
"Numărul total de bolnavi în ţară este de 524.440, dintre care 234.630 sunt complet vindecaţi (...) şi numărul deceselor până acum este de 27", a detaliat KCNA.
Potrivit mai multor experţi, aceste cifre ar putea subestima amploarea propagării virusului, ţara neavând capacităţi de testare în masă a populaţiei.
Joi, această ţară izolată a anunţat primele cazuri de coronavirus, declarând că impune regimul de "prevenire de urgenţă maximal a epidemiilor" - ceea ce implică măsuri de izolare-, după ce persoane au fost testate pozitiv cu subvarianta BA.2 a Omicron. A fost anunţat şi primul deces.
Coreea de Nord, care a fost una dintre primele ţări din lume care şi-a închis frontierele în ianuarie 2020 după apariţia virusului în China vecină, s-a lăudat cu capacitatea sa de a ţine virusul la distanţă. Până acum nu a fost semnalat niciun caz confirmat de Covid-19 la OMS.
Presa oficială a declarat că aceste prime decese au fost "cauzate de neglijenţă, în special a unei supradoze de medicamente din cauza necunoaşterii metodelor de tratament ştiinţific".