Mutu a răspuns la întrebarea "Cine este Steaua?": "Haideți să ne împăcăm cu gândul ăsta și să terminăm"

Mutu a răspuns la întrebarea "Cine este Steaua?": "Haideți să ne împăcăm cu gândul ăsta și să terminăm"

Adrian Mutu a vorbit despre conflictul dintre FCSB și CSA Steaua.

Antrenorul consideră că FCSB ar fi fost îndreptățită să joace pe stadionul din Ghencea și că ambele echipe pot fi Steaua.

"Mi se pare normal ca FCSB să joace în Ghencea, nu ar fi nicio problemă. Sunt ambiții mult prea mari pentru ce miză este. Am înțeles că cele două echipe s-au despărțit, da, s-au creat două echipe și gata. Haideți să ne împăcăm cu gândul ăsta și să terminăm", a spus Mutu într-o intervenție la Digi Sport.

"Steaua este și una și alta, pentru că să spui că FCSB nu este continuarea Stelei, nu se poate. Cum nici nu poți spune că CSA Steaua nu e Steaua", a adăugat tehnicianul giuleștenilor.

ADVERTISING

Mutu consideră că FCSB are nevoie de un stadion propriu deoarece "are foarte mulți suporteri".

"FCSB are foarte mulți suporteri, aceste răni ar trebui închise și bandajate. Este o echipă care se bate la primele locuri, are nevoie de un stadion. Să facă Gigi stadion? Să facă CNI-ul. Să mai facă unul", a conchis Mutu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇