Fundația Mihai Eminescu Trust a lansat proiectul CULTFORT printr-un târg cultural interactiv

Fundația Mihai Eminescu Trust a lansat proiectul CULTFORT printr-un târg cultural interactiv

Fundația Mihai Eminescu Trust a lansat proiectul CULTFORT – Fortăreață de cultură urbană, printr-un târg cultural interactiv, organizat într-unul din simbolurile cetății medievale din Sighișoara: Casa cu Cerb, la Centrul Cultural Româno-German.

Artiști de pe scena culturală a Sighișoarei au prezentat inițiative și acțiuni pentru care vizitatorii și-au putut manifesta interesul. În total, 26 de inițiative culturale din oraș și din zonă și-au trimis reprezentanți la eveniment, pe 29 aprilie, printre aceștia numărându-se pictori și artiști plastici, meșteșugari locali, coordonatori de trupe de teatru, reprezentanți ai asociațiilor de voluntariat, ghizi locali, restauratori în lemn, inițiatori de festivaluri culturale. Evenimentul a prilejuit discuții și networking cultural între participanți, vizitatori și jurnaliști.

Cu ocazia lansării proiectului, participanții la eveniment au prezentat, rând pe rând, demersurile culturale în care sunt implicați, pe de o parte, iar, pe de cealaltă parte, provocările desfășurării lor în Sighișoara anului 2022 și posibile soluționări ale acestora.

ADVERTISING

Alte subiecte abordate au fost: nevoile actuale culturale ale publicului sighișorean și ale vizitatorilor orașului, propuneri de noi inițiative culturale comune și colaborări, dar și sugestii privind implicarea practică a participanților în proiectul CULTFORT.

Lansarea a continuat cu un târg cultural interactiv, animat de personaje și muzică medievală, o bună ocazie de conectare culturală a comunității și a publicului larg.

CULTFORT Sighișoara

La eveniment au participat membri ai Consiliului Local Sighișoara, oameni de afaceri și din industria HORECA, jurnaliști media locală și națională. Networking-ul cultural a continuat într-un cadru informal în partea a doua a zilei cu un dejun la care au luat parte participanții la târgul cultural.

Despre proiect

Fundația Mihai Eminescu Trust din Sighișoara a demarat la începutul anului proiectul: CULTFORT – Fortăreață de cultură urbană, un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, Apelul 4 – Consolidarea antreprenoriatului cultural și Dezvoltarea audienței publicului.

ADVERTISING

Proiectul are o durată de 24 de luni și beneficiază de o finanțare totală nerambursabilă de 794.115 lei, 11% din această sumă fiind contribuția proprie a Fundației Mihai Eminescu Trust – 98.149 lei.

Proiectul răspunde nevoilor identificate de echipa Fundației în cadrul dezbaterilor publice organizate în 2019 la Sighișoara: nevoia de îmbunătățire a managementului cultural, de implicare a mediului de afaceri, de amenajare de spații culturale multifuncționale și de îmbogățire a agendei culturale locale.

 Prin acest proiect, Fundația urmărește dezvoltarea integrată a sectorului cultural creativ din Sighișoara, prin consolidarea competențelor de planificare strategică, antreprenoriat și management cultural a 30 de profesioniști și practicanți din sectorul cultural-creativ, până în 2023.

Proiectul țintește totodată către creșterea gradului de acces la cultură a publicului larg, prin îmbogățirea ofertei culturale a Sighișoarei cu 23 de evenimente de artă clasică, modernă, populară sau contemporană, atrăgând un minim de 750 de vizitatori în sezonul estival 2022-2023.

ADVERTISING

Un alt obiectiv este dezvoltarea publicului consumator de cultură în rândul generației tinere din Sighișoara, prin crearea unui spațiu cultural neconvențional și implicarea a 250 de copii și tineri într-un program non-formal de educație cultural-artistică, până în 2023.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein ș Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde de euro între 1994 și 2014 și 1,55 miliarde de euro pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro

Fundația Mihai Eminescu Trustîși are sediul în Turnul Cojocarilor din Sighișoara. Mihai Eminescu Trust are o experiență de peste 20 de ani în revitalizarea și revigorarea comunităților, a patrimoniului cultural și natural transilvănean și a implementat până în prezent peste 1300 de proiecte de restaurare, dezvoltare comunitară, împădurire, educație non-formală pentru copii și cursuri de instruire profesională pentru adulți. https://www.mihaieminescutrust.ro/.