Ion Țiriac nu este de acord cu hotărârea organizatorilor Wimbledon de a interzice prezența tenismenilor din Rusia și Belarus ca urmare a agresiunii din Ucraina.
Fostul tenismen român consideră că sportivii nu sunt vinovați cu nimic de ceea ce fac liderii din Rusia și Belarus.
"Nimeni nu are dreptul să interzică unui tânăr sportiv, doar pentru că este rus sau belarus, să participe la un turneu internațional", a tunat Țiriac pentru ProSport.
"Ce fac englezii? Ce obțin prin interzicerea tinerilor să-și facă meseria? Servește doar pentru a turna benzină pe foc. Nu vrem război, este o greșeală. Din fericire, în Spania acceptăm ruși și bieloruși. Dacă aș fi responsabil la Wimbledon aș inventa un „wild card” (invitație) la dublu masculin, feminin și mixt, cu un rus și un ucrainean împreună. Pentru a le arăta oamenilor că popoarele pot trăi împreună în mod normal. Nu este momentul să facem această diferență politică pe terenurile de tenis", a adăugat omul de afaceri român.
27 iunie - 10 iulie este perioada în care se va desfășura Wimbledon 2022.