Suma strânsă de Dinamo Kiev în urma "meciurilor pentru pace"

Suma strânsă de Dinamo Kiev în urma "meciurilor pentru pace"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Clubul Dinamo Kiev a strâns peste 22 de milioane de grivne, echivalentul a 712.000 euro, în urma celor cinci ”meciuri pentru pace” susţinute contra unor echipe de fotbal din Europa.

Turneul echipei antrenate de românul Mircea Lucescu a început pe 12 aprilie, la Varşovia, cu o victorie, 3-1 cu formaţia locală Legia, urmat de un meci cu Galatasaray la Istanbul (tot 3-1). Dinamo Kiev a remizat cu CFR Cluj, campioana României, 0-0, în Gruia, pe 20 aprilie. Campioana Ucrainei a învins apoi Borussia Dortmund cu 3-2, pe 26 aprilie, încheind periplul său în Croaţia, cu un meci încheiat la egalitate, 2-2, cu Dinamo Zagreb.

În urma diferitelor evenimente caritabile şi licitaţii, aceste meciuri ale alb-albaştrilor au strâns 22 de milioane de grivne, bani care vor fi folosiţi în scopuri umanitare, pentru ajutorarea oamenilor afectaţi de războiul pornit de Rusia în Ucraina.

Dinamo Kiev precizează că toate cheltuielile financiare legate de organizarea acestor evenimente au fost suportate de club.

Evenimentele nu au fost doar meciuri de fotbal, ci şi spectacole anti-război, care să atragă atenţia lumii fotbalului şi societăţii internaţionale în legătură cu faptele dramatice care au loc în Ucraina.

Turneul a început cu un concert susţinut corul folcloric ucrainean Veriovka, acesta interpretând imnurile Ucrainei şi Poloniei la Varşovia. La meciul respectiv, au cântat în faţa publicului mai mulţi cântăreţi ucraineni, precum Tina Karol, Iulia Sanina, Ruslana, Katerina Pavlenko şi Dorofeeva. La Dortmund, Jamala, cântăreaţă de origine tătară din Crimeea, a încurajat lumea să condamne atrocităţile care se petrec la Mariupol şi alte oraşe înconjurate de armata rusă. Ea a intrepretat legendarul cântec 1944 şi a cântat Ave Maria a cappella.
 

ADVERTISING

În Germania şi România, imnul ucrainean a fost interpretat de Iulia Sanina, în timp ce în Croaţia a fost intonat de Michelle Andrade.

Strângerea de fonduri continuă pe un site special, pe care poate fi urmărit programul de meciuri caritabile al lui Dinamo, precum şi detalii despre evenimentele conexe.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇