Antrenorul lui Real Madrid ia în calcul retragerea din fotbal

Antrenorul lui Real Madrid ia în calcul retragerea din fotbal

Antrenorul italian Carlo Ancelotti, în vârstă de 62 de ani, are în vedere retragerea din activitate după actualul mandat pe banca tehnică a echipei de fotbal Real Madrid, conform unui interviu acordat Prime Video, adăugând totodată că este pregătit să-şi prelungească cu câţiva ani şederea la clubul madrilen, relatează AFP.

„După Real da, probabil mă voi retrage. Dar dacă Real mă păstrează aici zece ani, atunci voi antrena timp de zece ani”, a declarat tehnicianul în acest interviu, ale cărui extrase au fost publicate marţi, în ajunul returului semifinalei din Liga Campionilor de miercuri, contra lui Manchester City (3-4 în tur).

ADVERTISING

"Carletto", aflat sub contract cu Real până în 2024, a devenit campion al Spaniei în weekend-ul trecut, la 11 luni de la revenirea sa la cârma madrilenilor. El a devenit primul antrenor din istorie care câştigă cele cinci mari campionate din fotbalul european.

El a cucerit şi trei trofee ale Ligii Campionilor ca antrenor: AC Milan (2003, 2007) şi Real Madrid (2014).

"Îmi doresc să petrec timp cu nepoţii mei, să merg în vacanţă cu soţia mea, sunt atât de multe lucruri pe care le-am neglijat şi îmi doresc să le fac", a mai spus el pentru Prime Video.

ADVERTISING

Ancelotti, secund al selecţionerului italian Arrigo Sacchi în cursul epopeii naţionalei până în finala Cupei Mondiale din 1994, nu a exclus însă un final de carieră la cârma unei echipe naţionale.

"Da, ar putea exista o echipă naţională, dar este prematur să vorbim deocamdată", a adăugat el, neexcluzând posibilitatea de a antrena la CM din 2026 în America de Nord (Canada, SUA, Mexic).

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!