Un experiment recent, având la bază un studiu realizat în anii ’60, a concluzionat că albinele care zboară peste o suprafață oglindită își pierd reperele, prăbușindu-se. Cu alte cuvinte, insectele au nevoie să vadă solul pentru reglarea altitudinii.
În 1963, doi oameni de știință, entomologul Herbert Heran și cercetătorul comportamental german Martin Lindauer, au antrenat mai multe albine pentru a zbura peste un lac. S-a observat atunci că acestea puteau parcurge distanța doar dacă erau valuri pe suprafața apei.
Dacă lacul era lin și albinele se puteau oglindi în apă, insectele începeau să piardă altitudine până când se prăbușeau, scrie Science Alert.
La vremea respectivă, cercetarea susținea ideea că albinele se folosesc de indicii vizuale pentru a se orienta în timpul zborului. Un studiu recent completează ceea ce se știe cu privire la strategiile de zbor ale albinelor.
Reluând experimentul din anii '60, cercetătorii au arătat că albinele privesc solul pentru reglarea altitudinii. Experimentele s-au derulat într-un tunel lung de 220 centimetri, cu oglinzi pe tavan și podea, care puteau fi însă și acoperite. Când oglinzile erau acoperite, albinele puteau zbura fără nicio problemă.
Atunci când oglinda din plafon era expusă, albinele nu aveau nici de această dată vreo problemă, dar atunci când cea din podea se vedea, insectele se prăbușeau. Atunci când pe ambele laturi se vedeau oglinzile, albinele începeau să piardă altitudine, după ce zburau doar câțiva centimetri.
Cu albinele se întâmplă un fenomen similar dezorientării spațiale de care suferă uneori piloții. Atunci când nu pot vedea viteza faţă de sol, piloții au dificultăți în menținerea altitudinii. Chiar și în timpul unui zbor periculos în spirală, simțurile sunt înșelate, piloții crezând în mod eronat că încă se află la altitudine de zbor. Acesta este și unul dintre motivele pentru care instrumentele de zbor sunt atât de importante.
Din nefericire, albinele nu au un sistem de urgență care să le ajute. Ele se folosesc de indicii vizuale de la sol pentru a-și menține altitudinea. Atunci când linia solului nu mai este atât de vizibilă, albinele coboară pentru-și adapta câmpul vizual. Cu această logică, albinele ajung să se prăbușească, cred oamenii de știință.
Dacă albinelor din experiment li s-ar fi dat un câmp vizual mai larg, probabil că s-ar fi putut folosi de alte indicii din jur pentru a-și regla altitudinea. Dar atunci când se pune problema zborului peste un lac static sau un tunel închis, indiciile sunt prea puține.