Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a dat detalii joi despre planurile pe care le are cu Casa de Comerţ Unirea, înființată în decembrie 2018 de Guvernul Dăncilă.
Chesnoiu spune că își dorește ca instituția să integreze micii producători cu consumatorul final, reducând astfel numărul de intermediari.
”Vedem ce se întâmplă astăzi, produce fermierul român un kilogram de carne de miel şi îl vinde la poarta fermei cu 20 sau 22 de lei şi ajunge pe raftul final cu un preţ majorat. Ei, lucrurile acestea trebuie să înceteze.
Casa va avea rolul, pe zona de legume, să integreze materia primă venită de la producătorul primar, care nu are posibilitatea sau nu este asociat într-un grup de producători, într-o formă organizată, ca să aibă capacitatea de negociere cu retail-ul. De cealaltă parte vin instituţiile statului, care trebuie să regleze astfel de situaţii care evident nu sunt convenabile şi nu sunt în regulă”, a spus ministrul.
Chesnoiu a mai afirmat că în perioada următoare va fi modificat cadrul normativ prin care această Casă de Comerţ Unirea a fost organizată, pentru stabilirea strategiei de dezvoltare.
”La rectificarea bugetară, care probabil va fi la începutul lunii septembrie, sau sfârşitul lunii august, să avem acea capitalizare despre care discutam, astfel încât Casa să pună în aplicare strategia de dezvoltare. Asta face parte dintr-un plan pe termen mediu” a menţionat ministrul Agriculturii.
După ce Guvernul Dăncilă a aprobat înființarea ei, Casa de Comerţ Unirea urma să aibă 60 de magazine cu produse româneşti care să concureze cu marii retaileri.
Au fost deschise doar două, unul în Sibiu și unul în București, iar în octombrie 2020 au fost închise.
Însă Casa de Comerț Unirea a continuat să funcționeze, la centru, plătind salarii, deși nu are activitate prin magazine.
Ce spune despre valul de scumpiri anunţat de Banca Mondială
Despre creşterile de preţuri anunţate de şeful Băncii Mondiale, Chesnoiu spune că acesta nu se referea la ţara noastră şi că stăm bine la nivelul stocurilor interne, până la noua recoltă.
”România nu este în această situaţie, stăm bine la nivelul stocurilor interne, până la noua recoltă, dacă ne referim la cereale. Sistemele de aprovizionare la nivelul Uniunii Europene sunt unele care funcţionează fără perturbări majore, deci lucrurile acestea nu se referă la ţara noastră”, a spus Chesnoiu.
Ministrul a ţinut să precizeze că culturile însămânţate în toamna lui 2021 se află într-o stare de vegetaţie normală şi a început şi campania de însămânţări de primăvară.