Expoziția a fost inaugurată pe 12 aprilie, în prezența lui Mihai Neacșu, directorul CNCR, Dragoș Rusu, coordonator CNCR, și Alexandra Marin, project manager Art Safari, la stația de metrou Unirii 1.
„Romii au o nevoie primordială de o elită responsabilă și asumată, din punct de vedere etnic. Cele 11 personalități incluse în acest proiect sunt doar o parte dintre ambasadorii care inspiră și duc mai departe bagajul cultural al romilor. Suntem bucuroși să îi scoatem în fiecare zi, timp de o lună, în calea oamenilor care călătoresc cu metroul. O invitație din partea artei la toleranță, progres și gândire liberă”, declară Mihai Neacșu, Director al Centrului Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher.
„Arta și cultura au șansa de a schimba mentalități și de a contribui la crearea unei societății mai bune, eliberate de stereotipuri. Avem nenumărate exemple în acest sens la nivel mondial. Ne bucurăm să fim parte din acest proiect prin care facem cunoscută cultura romă și creația unor personalități deosebite călătorilor care merg cu metroul. Vă invităm ca în următoarea lună să ridicați privirea spre ecranele din metrou și să ieșiți puțin din rutina zilnică a călătoriei pentru a descoperi frumusețea acestei culturi”, declară Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.
„Suntem onorați să fim gazda evenimentelor marca Art Safari, o colaborare pe care Metrorex o prețuiește și de pe urma căreia cel mai câștigat este călătorul cu metroul. Datorită proiectelor culturale pe care Metrorex le desfășoară în ultima perioadă, călătorii noștri nu intră doar într-un mijloc de locomoție, ci pășesc într-o lume plină de culoare, simț artistic și frumos. Și cu ocazia acestui proiect, metroul devine susținătorul culturii, al educației și al dialogului între oameni”, declară Mariana MICLĂUȘ, director general Metrorex.
Proiectul cultural constă în expunerea timp de 30 de zile a 11 materiale video cu o durată de 25 de secunde pe televizoarele din stațiile de metrou, dedicate unor personalități rome din diferite domenii de activitate, printre care pictură, sculptură, muzică, film etc. Pe lista personalităților incluse în expoziție se află: Alina Șerban, Zita Moldovan, Delia Grigore, Moca Rudy, Mihaela Drăgan, Vasile Burtea, Ion Voicu, Eugen Raportoru, Nicolae Gheorghe, Charlie Chaplin și Johnny Răducanu.
Expoziția își propune să promoveze personalitățile rome și creațiile moderne realizate de către aceștia, pentru a schimba mentalități, a reduce stereotipuri în societatea românească în ansamblul ei și dezvoltarea dialogului intercultural.
CNCR oferă programe şi servicii culturale pentru satisfacerea nevoilor culturale comunitare, în scopul creşterii gradului de acces şi de participare a cetăţenilor de etnie romă la viaţa culturală, prin activități ce susțin conservarea, dezvoltarea și promovarea în societatea românească a culturii și istoriei minorității romilor, motiv pentru care sunt necesare organizarea unor activități în cadrul cărora să fie promovate atât elementele culturale tradiționale cât și creații moderne realizate de artiști romi, activități ce urmăresc realizarea unei schimbări de mentalitate și de dezvoltare a dialogului intercultural.
Art Safari este un eveniment cultural unic în România ca structură, concept și amploare, care a înregistrat 231.000 de vizitatori în cele 8 ediții de până acum. Alături de expoziţiile curatoriate, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenţi. Art Safari se află sub patronajul Ministerului Culturii, Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București. Mai multe detalii: www.artsafari.ro.