Oferta pregătită de Benfica Lisabona pentru Octavian Popescu

Oferta pregătită de Benfica Lisabona pentru Octavian Popescu

Benfica Lisabona este interesată de transferul lui Octavian Popescu de la FCSB.

ProSport anunță că lusitanii l-au urmărit în ultima perioadă pe mijlocașul ofensiv al „roș-albaștrilor” și sunt gata să facă o ofertă.

"Din primele tatonări se pare că portughezii ar fi dispuși să plătească 10 milioane de euro și un procent semnificativ dintr-un viitor transfer", dezvăluie sursa citată.

O sumă pentru fotbalul din România, dar una departe de pretențiile financiare ale finanțatorului lui FCSB, Gigi Becali.

ADVERTISING

Acesta a anunțat în mai multe rânduri că nu intenționează să-i dea drumul lui Octavian Popescu pe mai puțin de 50 de milioane de euro.

Bineînțeles însă că și suma cerută de Becali este exagerată și probabil că mutarea are mari șanse să se realize cu o ofertă în jurul a 15-20 milioane de euro.

Octavian Popescu are 19 ani și este cotat la 3 milioane de euro de site-ul transfermarkt.com.

El a marcat 8 goluri și a oferit trei pase decisive în cele 31 de meciuri jucate în acest sezon pentru FCSB.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇