Peste 160 de profesori universitari, jurnaliști, studenți, cercetători, oameni de cultura, reprezentanți ai societății civile, din țară și din străinătate își exprimă solidaritatea cu Emilia Șercan, după ce aceasta a dezvăluit că a fost supusă unor acțiuni de amenințare, defăimare și intimidare, ca urmare a investigației privind teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă.
”Nu putem să asistăm fără reacție la modul în care colega noastră este supusă unor amenințări și presiuni”, se arată în apelul public semnat până acum de peste 160 de personalități publice.
”Felul în care au reacționat autoritățile la plângerile repetate ale doamnei Șercan ridică mari semne de întrebare pentru întreaga noastră comunitate academică și pentru siguranța oricărei voci universitare care iese în evidență în lupta împotriva corupției din lumea românească.
Emilia Șercan este un model pentru mulți dintre noi. Suntem alături de ea și privim cu îngrijorare și foarte mare atenție desfășurarea evenimentelor, cerând autorităților statului să protejeze libertatea de exprimare și siguranța cetățenilor României. Suntem, atât individual, cât și colectiv, alături de Emilia Șercan”, se mai arată în apelul care poate fi semnat pe pagina contributors.ro sau prin mesaj trimis la adresa danajalobeanu@gmail.com.
De asemenea, Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) ”susține activitatea jurnalistei Emilia Sercan și consideră total inacceptabilă orice încercare de intimidare și discreditare a sa”.
În plus, fostul ministru al Justiției Stelian Ion, deputat USR, i-a cerut instituțional mai multe explicații ministrului Lucian Bode privind ”campania de discreditare și compromitere a jurnalistei Emiliei Șercan”.
Reacțiile vin ca urmare a faptului că Emilia Şercan a acuzat autorităţile că au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva ei, după ce a scris despre plagiatul lui Ciucă, iar acum încearcă să muşamalizeze totul.
Marți a venit o primă reacţie de la Guvern în acest caz, iar la Parlament s-a anunțat că se face o dezbatere.