Reacția lui Edi Iordănescu după remiza cu Israel: "Hai să fim obiectivi, mă așteptam să se întâmple acest lucru. Mi se pare lipsit de bun simț să mă criticați"

Reacția lui Edi Iordănescu după remiza cu Israel: "Hai să fim obiectivi, mă așteptam să se întâmple acest lucru. Mi se pare lipsit de bun simț să mă criticați"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Selecționerul Edi Iordănescu a vorbit despre remiza înregistrată de echipa națională în Israel, după ce a condus cu 2-0.

Iordănescu a îndemnat la obiectivitate și a spus că România a făcut o primă repriză fantastică, dar a mărturisit că se aștepta ca echipa să cadă pe final deoarece a avut probleme fizice.

"Un context fantastic de greu pentru noi. Știți prin ce am trecut, cât de greu ne-a fost. Salut într-un mod deosebit efortul echipei. Dacă eram puțini mai atenți și inspirați puteam pleca cu un rezultat care conta pentru moralul nostru. Am avut două adversare extrem de competitive. Hai să fim foarte obiectivi! Am făcut o primă repriză foarte buna, am stat bine, am propus o organizare foarte bună, cu momente de tranziție.

ADVERTISING

Prima repriza a fost totală. În repriza a doua am pierdut din energie, din agresivitate, dar prin ce am trecut și mă așteptam să se întâmple acest lucru. Sper să terminăm cu momentele de naivitate acum și din iunie să avem un alt echilibru. Hai să facem front comun, echipa are nevoie. În rest, criticați-mă pe mine, deși mi se pare lipsit de bun simț. Să vorbești despre un antrenor după 4 zile… În condițiile în care am avut atâtea probleme", a spus Edi Iordănescu la Pro X.

Echipa națională a României a terminat la egalitate cu Israel, scor 2-2, într-un meci amical disptuat în deplasare la Netanya.

ADVERTISING

România nu a obținut astfel prima victorie de când echipa a fost preluată de Edi Iordănescu, deși a condus cu 2-0.

Echipa noastră nu a rezistat însă pe final și a ratat victoria după golul lui Dabbur din minutul 85. Următorul meci va fi cel cu Muntenegru, programat pe 4 iunie, în Liga Națiunilor.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!