Aveți grijă ce gel dezinfectant cumpărați! ANPC a primit alertă privind unul toxic pentru ochi şi sistemul nervos central

Aveți grijă ce gel dezinfectant cumpărați! ANPC a primit alertă privind unul toxic pentru ochi şi sistemul nervos central

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a fost primită o alertă despre un gel dezinfectant neconform, produs în Turcia. Acesta conţine metanol în concentraţie de peste 11%.

Acum, urmează să verifice şi să vadă dacă acesta a ajuns şi pe piaţa românească.

Vicepreşedintele ANPC, Valentina Veronica Mitran Piticu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că alerta respectivă a fost primită din Danemarca.  

Cum se protejează românii de Covid: masca și dezinfectantul sunt de bază. Doar 5% cred în distanţarea socială (sondaj)

ADVERTISING

“Gelul e venit prin sistemul de alertă rapidă al Comisiei Europene – RAPEX şi este pus ca alertă de Danemarca. Produsul respectiv este cu origine Turcia. O să-l verificăm pe piaţă, noi încă nu l-am găsit. E pus doar pe alertă, ştim de existenţa lui.

S-ar putea să existe, dar trebuie să-l găsim efectiv, cu tematică de control, plecat efectiv pe teren şi văzut unde el există. El abia a fost primit pe alertă”, a afirmat ea. 

Procurorii DNA şi-au cumpărat materiale de protecţie de la Unifarm, apoi au anchetat compania

ADVERTISING

Substanța periculoasă: metanolul

Ea a precizat că substanţa periculoasă la acest gel este metanolul, care are o concentraţie de 11,6%. 

La rândul său, directorul general al ANPC, Paul Anghel, a afirmat în conferinţa de presă că vor fi făcute verificări pentru a se vedea dacă acest produs a intrat pe piaţa românească. 

El a explicat că produsul conține metanol, care este deosebit de toxic pentru sistemul nervos central și pentru ochi.

“Există un site al Uniunii Europene şi există un raport săptămânal. În rapoartele săptămânale, mai ales în ultima perioadă există foarte multe alerte în ceea ce priveşte măştile faciale, fie că vorbim de măştile de protecţie sau măştile medicale sau orice alt tip de măşti şi în ultima perioadă statele membre au anunţat celelalte state membre cu privire la alte produse care au fost considerate neconforme şi gelul respectiv face parte din aceeaşi categorie.

ADVERTISING

În urma acestui call al Danemarcei, noi ne vom sesiza şi vom face verificări în teren pentru a vedea dacă pe piaţa românească au intrat aceste loturi de produse şi dacă au intrat cât din ele s-au vândut şi ce pericol reprezintă”, a declarat Paul Anghel.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇