Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o pădure din Bacău

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o pădure din Bacău
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un avion de mici dimeniuni s-a prăbușit, luni, în pădurea Buhoci, din județul Bacău. Încă nu se știe nimic despre starea pilotului.

Pompierii au declarat că au fost solicitați să intervină în urma unui apel care anunță un posibil accident aviatic în care a fost implicat un aparat de zbor de mici dimensiuni, potrivit Mediafax.

Informaţiile iniţiale arătau că este vorba despre un MIG, dar Ministerul Apărării a menţionat că nu este implicată nicio aeronavă militară în eveniment, informează News.ro.

Mai multe ambulanțe și mașini de pompieri au fost trimise la fața locului.

ADVERTISING

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Antena 3 că este mai grea căutarea aparatului de zbor, deoarece coordonatele nu sunt unele fixe.

”Apropo de coordonate, din ceea ce ştiu, chiar dacă ţi se dau nişte coordonate fixe, ele de fapt acoperă un areal şi atunci fiind într-o zonă dificilă, de aceea pare mai grea această căutare.

Sper să îl găsească în viaţă pe pilot, cât mai repede, văd că există mobilizare acolo, sper să ajungă cât mai repede”, a declarat Sorin Grindeanu.

Incidentul vine după ce, sâmbătă, un avion de acrobație s-a prăbușit în comuna Tîrgșoru Vechi din Prahova.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇