Mai multe patronate ale medicilor de familie din țară au transmis un apel către Ministerul Sănătății, prin care reclamă faptul că nu au fost consultați în ceea ce privește activitatea de distribuție a pastilelor de iod, iar această nouă responsabilitate le-ar bloca activitatea medicală.
Patronatele medicilor de familie din județele Timiș, Bistrița-Năsăud, Iași, Galați, Vrancea, Teleorman, Vâlcea, Bihor și Sibiu au transmis un apel către MS, în care solicită să se ia act de poziția medicilor specialiști de medicină de familie cu privire la distribuirea comprimatelor de iodură de potasiu prin cabinetele acestora, fără consultarea prealabilă a reprezentanților lor.
„Orice atribuție administrativă, așa cum este și cea recent anunțată, aduce medicii specialiști de medicină de familie în situația de a-și vedea blocată activitatea medicală, respectiv serviciile medicale acordate pacienților înscriși pe listele lor. Medicii de familie sunt furnizori privați de servicii medicale de asistență medicală primară, care acordă aceste servicii în baza unui contract civil încheiat cu casele județene de asigurări de sănătate”, se arată în apelul transmis MS.
Cum arată calculele
În România există un număr de aproximativ 10.000 de medici specialiști de medicină de familie, pe listele cărora sunt înscriși aproximativ 16.000.000 de pacienți.
Durata estimată pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu este de aproximativ trei săptămâni, iar la un număr mediu de 2.200 pacienți înscriși pe listele medicilor de familie, zilnic ar trebui să se distribuie pastile unui număr de circa 150 pacienți.
„La cinci minute pentru fiecare pacient, rezultă un program exclusiv pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu de 12,5 ore/zi. În cabinetele de medicină de familie există un medic și un asistent medical, care trebuie să asigure conform contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate un program de consultații zilnic de minim 5 ore la cabinet și 2 ore consultații la domiciliu, în medie 35-40 consultații/zi.
Rezultă că medicul de familie va avea un program de cca 20 ore/zi, ceea ce în opinia Ministerului Sănătății reprezintă un „minim efort” din partea medicilor de familie”, avertizează patronatele de medicină de familie semnatare.
Potrivit medicilor de familie, distribuirea medicamentelor este un serviciu farmaceutic, care aparține exclusiv profesiei de farmacist.
„Facem apel pe această cale la decidenții din sănătate pentru a respecta dreptul cetățenilor la asistența medicală primară, fără ca medicina de familie să fie pusă în rolul distribuitorilor de medicamente pentru o perioadă de timp în care să se blocheze complet furnizarea de servicii medicale curative în cabinetele medicilor de familie”, se mai arată în apelul transmit către Ministerul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat recent că a decis că medicii de familie vor fi implicați în distribuirea comprimatelor cu iodură de potasiu, iar luni a avut și o reacție pe această temă, reamintindu-le medicilor de familie că le-a fost crescută finanțarea.
„Noi am făcut un pas extrem de important, sper ca medicii de familie să-l aprecieze şi să încerce să răspundă acestui lucru în mod pozitiv: am crescut cu 22% finanţarea medicinei de familie, este o creştere fără precedent, tocmai ca să ne arătăm interesul şi să venim în sprijinul acestei categorii profesionale. Şi noi mai avem multe lucruri de făcut, şi dânşii.
Cred că împreună putem să găsim soluţii încât oamenii să aibă acces mai mare la servicii de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, răspunzând unei întrebări privind contractul-cadru cu medicii de familie, relatează News.ro.
De asemenea, ministrul a anunțat și programul distribuirii pastilelor de iod.
”Săptămâna aceasta facem campania de informare şi, începând de săptămâna viitoare, distribuţia la toţi cei care sunt eligibili, în principiu populaţia cu vârsta de până în 40 de ani", a completat Alexandru Rafila.