Patru jucători din lotul primei reprezentative a României, trei jucând aseară contra Greciei, au fost depistați pozitiv la Covid-19.
Răzvan Marin, Alexandru Mitriță, Deian Sorescu și Florin Tănase, împreună cu un membru al staff-ului tehnic, Florin Constantinovici, au ieșit din programul tricolorilor și au intrat în izolare.
Claudiu Petrila (CFR Cluj) și Darius Olaru (FCSB) au fost convocați de urgență pentru a face parte din lotul "tricolorilor" pentru meciul amical de marți cu Israel.
"În urma testării PCR, 4 jucători ai echipei naționale au fost depistați pozitivi, împreună cu un membru al staff-ului. În condițiile în care, la testările PCR premergătoare intrării în cantonament, toate rezultatele au fost negative.
Astfel, Răzvan Marin, Alexandru Mitriță, Deian Sorescu și Florin Tănase, alături de Florin Constantinovici, au ieșit din programul tricolorilor și au intrat în izolare.
În același timp, mai mulți jucători acuză în continuare simptome de viroză respiratorie sau gripă și nu se pot pregăti normal. În concluzie, cazuri de COVID, gripă și viroză, o situație fără precedent cel puțin în istoria recentă a tricolorilor.
În acest context, au fost convocați de urgență Claudiu Petrila (CFR Cluj), care se afla în cantonamentul României U21 de la Buftea, și Darius Olaru (FCSB)", se arată într-un comunicat al FRF.
România a fost învinsă aseară de Grecia, scor 0-1, în meciul de debut al lui Edi Iordănescu pe banca "tricolorilor".
Următorul meci al României va avea loc marți seara, contra Israelului, la Netanya.