Perechea alcătuită din jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Raluca Olaru s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce au trecut cu 6-2, 6-1 de cuplul Lidia Morozova (Belarus)/Iana Sizikova (Rusia).
Niculescu şi Olaru s-au impus în 62 de minute, în care adversarele au comis 9 duble greşeli. Morozova şi Sizikova au beneficiat în primul tur de retragerea perechii române Ana Bogdan/Patricia Ţig.
Monica Niculescu şi Raluca Olaru, favoritele numărul patru, vor juca în penultimul act contra învingătoarelor dintre Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia/N.1) şi Veronika Kudermetova/Anastasia Pavliucenkova (Rusia).
Monica şi Raluca şi-au asigurat un cec de 3.230 dolari şi 110 puncte WTA la dublu.