Avea doar 19 ani și debuta în echipa mare a Spaniei în locului imensului Eizaquirre. Locul de debut? Un adevărat Campionat Mondial în miniatură. La Anvers, în cadrul turneului de fotbal al Jocurilor Olimpice din Belgia, din 1920.
Da, era chiar el, Ricardo Zamora, unul dintre cei mai mari portari ai tuturor timpurilor. Intra în poartă parcă sfios, cu ochii de culoare deschisă, aproape incertă. Păr scurt, și el deschis la culoare. Începea aventura vieții lui. Spania începea turneul cu puternica echipă a Danemarcei. Încă din primul minut, „puștiul” din poartă uimește întreaga asistență cu săriturile sale acrobatice, cu plonjoanele uluitoare. Entuziasmul nu poate fi descris în cuvinte. Arabolaza marchează în minutul 54. Danezii nu se lasă și „bombardează” poarta „panterei spaniole”. Naționala iberică rămâne în 9 oameni după eliminările lui Sesumaga și Samitier. Ultima fază…fundașul danez Middelboe, tocmai transferat de Chelsea Londra pentru o sumă uluitoare pentru acei ani, 20.000 de lire sterline, scapă singur și îl are în față numai pe Zamora.
Toată lumea vede mingea în plasă, Spania se pregătește de o rejucare (cum era regula pe timpuri), însă Ricardo nu a fost de acord. Cu un salt demn de un acrobat la circ, scoate mingea de la vinclu și își salvează colegii. Publicul coboară pe gazon și îl poartă pe Zamora pe brațe. Numele său face imediat înconjurul Europei. Era primul meci al Spaniei la Olimpiadă.
Urma înfrângerea cu Belgia din sferturi, viitoarea campioană olimpică, țara gazdă, scor 1-3, dar pentru iberici începea turneul pentru medaliile de argint și bronz. Prima încercare? Suedia. Meci terminat cu 7 eliminări, în care Spania a întors de la 0-1, după ce Samitier l-a mascat pe Don Ricardo la un șut de la distanță al lui Dahl. Belauste și Acedo au adus golurile victoriei, iar Spania trecea în turul secund.
Zamora, eliminat de pe teren
Meci cu Italia. Echipă mare. Mare meci, mare, două muzici, două, cum se spune. Una dintre favoritele la medalii. Zamora e eliminat după un conflict dur cu Demarchi și Badini, dar în loc să părăsească nervos terenul și să meargă mai repede la dușuri, se pitește în spatele porții și de acolo dă indicații prețioase fundașilor săi pentru a pastra poarta albă. Rămâne 2-0, după goluri marcate de Sesumaga, minutele 43 și 72.
Ultima partidă de la Anvers e finala pentru argint. Cu Olanda. Meciul e aspru, dur ca un șrapnel. Zamora se dovedește din nou un zid impenetrabil. Pare că face meciul vieții sale. Ca și Sesumaga, care cu cele două goluri aduce medalia de argint prețioasă Spaniei. Se termina 3-1, după alte două goluri marcate și de Pichichi și Groosjohan.
....Echipa Spaniei se întoarce acasă. Cu trenul. Gara din Barcelona e paralizată de zeci de mii de oameni. Cuvântul "Za-mo-ra" se aude din piepturile tuturor. E idolul. Eroul Spaniei. E purtat și acum pe brațe de toată inima Cataloniei.
Mascota preferată a lui Don Ricardo
Camera de hotel a lui (deja) Don Ricardo. Seara târziu. Zamora e, paradoxal, trist. Ce se întâmplase? În învălmășeala generală creată de fanii spanioli la gară, cu câteva ore înainte, Zamora își pierduse cel mai "scump" porte-bonheur. Un iepuraș de pâslă pe care el avea obiceiul să îl atârne pe una dintre bare, la începutul fiecărei partide. Mereu aceeași bară.
Un simplu telefon și poliția își mobilizează toate forțele posibile. Fiecare centimetru din cea mai mare gară din Barcelona e scotocit palmă cu palmă. Până la urmă, iepurașul e găsit și Don Ricardo îl va atârna până la ultimul meci pe bara din stânga.
Anii trec...faima lui Zamora depășește granițele Europei. Mii de meciuri disputate, sute de mii de baloane apărate. 46 de selecții în naționala Spaniei. Un curaj demn de poveștile cu super eroi. O super putere hipnotică. Zeci de atacanți paralizați parcă de privirea sa de oțel.
Ricardo Zamora a fost portar pentru Espanyol, FC Barcelona, Real Madrid și Nice.
Comoție cerebrală pe final de carieră
În 1936, Real Madrid vine la Barcelona penru meciul cu Espanyol..culmea..în orașul de baștină al lui Zamora, contra formației unde a crescut...Lumea uită ușor. Nu mai contează că Don Ricardo e eroul Spaniei. Busculadele în fața hotelului nu contenesc. Toată lumea îi cere capul. Meciul începe...dar greu. În primul minut, Ricardo abia evită o sticlă de vin aruncată spre el. Real o învinge pe Espanyol, dar după cinci răniri grave de jucători și după zeci de arestări din tribune.
Dar la ieșirea de pe teren, Don Ricardo avea să fie lovit de o altă sticlă de vin, a unui alt spectator turbulent. "Regele porții" e rănit grav la cap, suferă o comoție cerebrală și e dus de urgență la spital. Trist tribut al celebrității sale. A doua zi semnează în ziare un articol intitulat "Adio, fotbalului spaniol!" și pleacă la Nisa. “Zeii nu au voie să greșească”....
Referință bibliografică: De ți-ar spune poarta mea.., George Mihalache, Editura Sport Turism, 1978.